Decizia CCR nr. 632/2017Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 104 alin. (14) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituționale și neconvenționale, întrucât privează persoana condamnată de exercitarea unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, împotriva hotărârii prin care judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul soluționează contestația introdusă împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, prin care acesta a soluționat plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină, pronunțată conform art. 103 din Legea nr. 254/2013. Se susține că, pentru acest motiv, textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil. De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate mai arată că situația juridică în care se află este similară cu cea a persoanei care solicită liberarea condiționată și care, conform art. 587 alin. (3) din Codul de procedură penală, poate formula contestație împotriva hotărârii judecătoriei de respingere a cererii formulate în acest sens. ...
Sursa oficială ↗