Decizia CCR nr. 635/2017Punctul 14

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, a constatat că măsurile de siguranță, reglementate în titlul IV al Părții generale a Codului penal, respectiv la art. 107-112^1 din cuprinsul acestui cod, sunt sancțiuni de drept penal care, alături de pedepsele penale, completează categoria sancțiunilor penale necesare prevenirii fenomenului infracțional, aplicabile ca urmare a evidențierii, cu prilejul comiterii unor infracțiuni, a anumitor împrejurări din realitatea socială, aflate în raport de cauzalitate cu infracțiunile săvârșite care, dacă nu sunt combătute, pot determina săvârșirea unor noi infracțiuni. În acest sens, art. 108 din Codul penal reglementează drept măsuri de siguranță obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, confiscarea specială și confiscarea extinsă. Dintre acestea, obligarea la tratament medical, prevăzută la art. 108 lit. a) din Codul penal, este dispusă, conform art. 109 din Codul penal, atunci când făptuitorul, din cauza unei boli de care suferă, a intoxicării cu alcool sau cu stupefiante ori cu alte substanțe similare, prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni. Măsura analizată constă în obligarea persoanei în cauză de a se prezenta regulat la medic, în vederea urmării unui tratament medical, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. La rândul său, măsura de siguranță a internării medicale, reglementată la art. 108 lit. a) din Codul penal, este dispusă, potrivit art. 110 din Codul penal, în condițiile constatării unei stări psihice sau fizice anormale a făptuitorului, care suferă fie de o boală psihică, fie de o boală infectocontagioasă, motiv pentru care prezintă pericol pentru societate. Măsura de siguranță anterior menționată constă în internarea persoanei în cauză într-o instituție medicală de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Dispunerea acestor măsuri se face, conform art. 245 alin. (1) și art. 247 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către judecătorul de drepturi și libertăți, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii camerei preliminare, sau de către instanța de judecată, în cursul judecății, pe baza unor rapoarte de expertiză medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării unor asemenea măsuri, potrivit art. 246 alin. (2) și art. 247 alin. (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, punerea în executare a măsurilor de siguranță anterior menționate se face, conform art. 566 alin. (1) și art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către instanțele de executare, prin hotărâri definitive însoțite de rapoarte de expertiză medico-legală, cu ajutorul autorităților de sănătate publică din județele pe teritoriul cărora locuiesc persoanele față de care sunt luate aceste măsuri. La rândul lor, expertizele medico-legale, la care fac trimitere dispozițiile art. 566 alin. (1) și art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală și care stau la baza dispunerii măsurilor de siguranță criticate, sunt expertiza medico-legală psihiatrică și examinarea fizică, reglementate exhaustiv la art. 184 și art. 190 din Codul de procedură penală. Acestea sunt efectuate în cadrul instituțiilor medico-legale și, respectiv, de către medici, asistenți medicali sau de către alte persoane cu pregătire medicală de specialitate, potrivit art. 184 alin. (2) și art. 190 alin. (7) din Codul de procedură penală. Având în vedere considerentele anterior menționate, Curtea a constatat că nu poate fi reținută încălcarea, prin textele criticate, a libertății individuale, prin impunerea măsurilor de siguranță prevăzute la art. 108 lit. a) și lit. b) din Codul penal unor persoane sănătoase, întrucât dovada bolii psihice, a bolii infectocontagioase și a intoxicării cu alcool sau cu stupefiante ori cu alte substanțe asemănătoare se face pe baza unor expertize elaborate de medici, de medici legiști, de asistenți medicali sau de alte persoane cu pregătire medicală, conform art. 184 și art. 190 din Codul de procedură penală, aspecte ce constituie garanții ale excluderii persoanelor care nu suferă de astfel de tulburări, fizice sau psihice, de la impunerea obligațiilor criticate. ...