Decizia CCR nr. 651/2017Punctul 6

6. Este adevărat că art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu obligă statele contractante să înființeze instanțe de casație [a se vedea Hotărârea din 26 iulie 2002, pronunțată în Cauza Meftah și alții împotriva Franței, paragraful 41], însă, dacă statul reglementează astfel de instanțe, acesta are obligația de a se asigura că justițiabilii se bucură de garanțiile fundamentale prevăzute la articolul 6 [Hotărârea din 17 ianuarie 1970, pronunțată în Cauza Delcourt împotriva Belgiei, paragraful 25, sau Hotărârea din 3 noiembrie 2009, pronunțată în Cauza Davran împotriva Turciei, paragraful 38]. Totuși, în materie penală, principiul securității juridice nu este absolut [Hotărârea din 11 iulie 2017, pronunțată în Cauza Moreira Ferreira (2) împotriva Portugaliei, paragraful 62], dar nu există un drept de a redeschide o cauză soluționată printr-o hotărâre definitivă, reglementarea unei asemenea căi de atac fiind lăsată în marja de apreciere a statelor [a se vedea, mutatis mutandis, paragraful 91, dar și discuțiile în legătură cu posibilitatea redeschiderii cauzei motivate de încălcările art. 6 din Convenție, paragrafele 92-94]. Dacă, însă, o asemenea cale extraordinară a fost recunoscută, garanțiile art. 6 din Convenție sunt aplicabile procedurilor judiciare extraordinare în care instanța națională este chemată să stabilească acuzația în materie penală [paragraful 65]. ...