Decizia CCR nr. 605/2017Punctul 20
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 28.09.2017
- Dosarul
- 878/33/2016
20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare din Dosarul nr. 1.538D/2016, prevederile „art. I pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară“ iar, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare din dosarele nr. 2.284D/2016 și nr. 2.285D/2016, prevederile „art. I pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016“. În realitate, obiect al excepției îl constituie prevederile art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, și au următorul conținut:
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]
109. La articolul 426, literele c) -h) se modifică și vor avea următorul cuprins:
c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; ...
d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; ...
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; ...
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; ...
g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; ...
h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; ... ... ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.