Decizia CCR nr. 606/2017Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.09.2017 · dosar 6.112/189/2015
Punctul 28
28. Totodată, aceste prevederi nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenței constituționale consacrate de art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalității incriminării și a pedepsei, legea instituind în termeni foarte clari că sunt prohibite producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial. Legiuitorul a utilizat sintagma criticată „unelte de pescuit comercial“ pentru a informa destinatarul normei că nu numai uneltele enumerate în text intră în categoria interdicției, ci și alte unelte cunoscute sau chiar necunoscute și care pot fi produse artizanal. Aceasta s-a impus cu atât mai mult cu cât poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). ...
Sursa oficială ↗