Decizia CCR nr. 555/2017Punctul III
Punctul III
III. Definiția dată „prostituției“ în alte state membre ale Uniunii Europene
Examinarea definițiilor date prostituției într-un număr de 22 de state membre ale Uniunii Europene - Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria - arată că prostituția este înțeleasă ca practicarea de relații/raporturi/acte/contacte/servicii/activități sexuale în schimbul unor sume de bani/avantaje patrimoniale, fără a exista vreo condiție cu privire la numărul de clienți.
În câteva state, legislația penală prevede expres că practicarea prostituției presupune satisfacerea nevoilor sexuale „ale altuia“, și anume:
– în Belgia, Codul penal incriminează fapta persoanei care, pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale altuia, angajează, pregătește sau reține o persoană adultă, în scopul depravării sau prostituării, chiar cu consimțământul acesteia (art. 380 alin. 1); ...
– în Malta, Codul penal prevede ca infracțiune fapta persoanei care, pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale altuia, determină un minor să practice prostituția sau instigă, încurajează sau facilitează coruperea unei asemenea persoane (art. 204), respectiv fapta persoanei care, pentru satisfacerea nevoilor sexuale ale altuia, determină o persoană adultă să practice prostituția, folosindu-se de violență sau înșelăciune (art. 205); ...
– în Marea Britanie, Legea privind infracțiunile de natură sexuală (din 2003) definește prostituata ca fiind persoana care, cel puțin o dată, indiferent dacă a fost constrânsă sau nu, oferă sau furnizează servicii sexuale altei persoane în schimbul unei plăți sau unei promisiuni de plată, fie către prostituată, fie către altă persoană (art. 51 alin. 2); ...
– în Slovacia, Codul penal definește prostituția ca fiind satisfacerea nevoilor sexuale ale altuia prin raport sexual sau alte acte similare, în schimbul banilor (secțiunea 132 alin. 1); ...
– în Ungaria, Codul penal pedepsește orice persoană care racolează altă persoană pentru a o determina să întrețină relații sexuale cu un terț, în scopul obținerii unui câștig financiar (secțiunea 200 alin. 1). ...
Prin urmare, în toate cele 22 de state membre ale Uniunii Europene mai sus menționate, existența unui singur client este suficientă pentru reținerea infracțiunii de proxenetism.
Pentru motivele arătate, considerăm că s-ar fi impus admiterea excepției de neconstituționalitate și constatarea faptului că sintagma „cu diferite persoane“ din cuprinsul dispozițiilor art. 213 alin. (4) din Codul penal este neconstituțională, întrucât încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept - în componentele sale privind respectarea demnității omului și apărarea ordinii și a moralei publice -, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală. ...
Sursa oficială ↗