Decizia CCR nr. 555/2017Punctul I

I. Prezentare comparativă a modului de reglementare a infracțiunii de proxenetism în Codul penal din 1969 și în noul Cod penal Codul penal din 1969 incrimina prostituția în art. 328 - situat în titlul IX al Părții speciale („Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“), în capitolul IV („Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“) -, ca fiind: „Fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani“. Infracțiunea de proxenetism era reglementată în Codul penal din 1969 în același capitol ca și infracțiunea de prostituție, și anume în dispozițiile art. 329 (modificate de art. I pct. 18 din Legea nr. 169/2002 privind modificarea și completarea Codului penal, a Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 18 aprilie 2002, alin. 3 fiind, ulterior, modificat prin art. I pct. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 143/2002 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal și unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002) -, care aveau următorul cuprins: Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. Recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută în alin. 1 sau 2 este săvârșită față de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi. Banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate să servească, direct sau indirect, la comiterea infracțiunii prevăzute la alin. 1-3 și cele care au fost dobândite prin săvârșirea acesteia se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Tentativa se pedepsește. Noul Cod penal incriminează fapta de proxenetism în art. 213, situat în titlul I al Părții speciale („Infracțiuni contra persoanei“), în capitolul VII („Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“), având următorul cuprins: (1) Determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) În cazul în care determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituției s-a realizat prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Dacă faptele sunt săvârșite față de un minor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. (4) Prin practicarea prostituției se înțelege întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul. Observăm că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin trei acțiuni distincte, prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal, și anume determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Varianta tip a infracțiunii reia, în mare măsură, varianta tip a incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din Codul penal din 1969, cu unele modificări de ordin semantic, dar și de conținut, realizate prin utilizarea unor termeni și sintagme noi: „determinarea“ în loc de „îndemnul“, „obținerea de foloase patrimoniale“ în loc de „tragerea de foloase“, „una sau mai multe persoane“ în loc de „o persoană“ (cu referire la practicarea prostituției). Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din noul Cod penal, iar acțiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicității, potrivit art. 48 din același cod, cu diferența majoră față de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția - care era incriminată în art. 328 din Codul penal din 1969 - nu mai reprezintă infracțiune potrivit noii legislații (Decizia Curții Constituționale nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, paragraful 13). Rațiuni de politică penală - referitoare la protecția persoanelor vulnerabile împotriva exploatării prostituării acestora - au impus legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul - atât în modalitățile normative simple de la art. 213 alin. (1) din noul Cod penal, cât și în modalitățile agravate prevăzute la alin. (2) și (3) ale aceluiași articol. Obiectul juridic generic al noii incriminări este însă diferit față de cel avut în vedere de Codul penal anterior, în sensul că înglobează mai multe valori sociale ocrotite. Astfel, Codul penal din 1969 prevedea infracțiunea de proxenetism în titlul IX al Părții speciale („Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“), în capitolul IV („Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“), în timp ce în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecției persoanei, care este titlul I al Părții speciale („Infracțiuni contra persoanei“), printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în capitolul VII („Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“). Pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a fost inclus proxenetismul în noul Cod penal, Curtea a reținut, în Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, citată anterior, că „obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană“ (paragraful 14). Legat de considerațiile privind titlul și capitolul în care se afla în vechiul Cod penal și, respectiv, titlul și capitolul în care se află în noul cod incriminarea faptei de proxenetism, apreciem că trebuie avută în vedere și Decizia nr. XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, cu privire la raportul dintre infracțiunea de proxenetism reglementată în art. 329 din Codul penal din 1969 și infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 (privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001). Astfel, potrivit deciziei amintite, distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism reglementată de art. 329 alin. 1 din Codul penal din 1969 era dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism reglementate de art. 329 din Codul penal din 1969 - apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență. Întrucât, potrivit noului Cod penal, infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213, se află în capitolul VII („Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“) al titlului I al Părții speciale, capitol în care se regăsesc și infracțiunile de trafic de persoane (art. 210 din Codul penal), respectiv trafic de minori (art. 211 din Codul penal), reiese că, prin incriminarea faptei de proxenetism, este ocrotită și libertatea individuală, care este un atribut fundamental al persoanei, consacrat ca inviolabil de prevederile art. 23 alin. (1) din Constituție, persoana vulnerabilă, care practică prostituția, fiind subiect pasiv al infracțiunii de proxenetism. În doctrină, este apreciată ca firească incriminarea faptei de proxenetism în titlul destinat protecției persoanei, printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, libertatea persoanei fiind considerată principala valoare protejată prin aceasta. În sprijinul acestei opinii este și Decizia nr. 20 din 11 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016 (referitoare la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, dacă, „în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 din Codul penal - în modalitatea înlesnirii practicării prostituției, dacă faptele sunt săvârșite față de o persoană majoră și de una minoră, sunt realizate elementele constitutive ale unei singure infracțiuni prevăzute de art. 213 alin. (1) și (3) din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal sau două infracțiuni aflate în concurs, respectiv art. 213 alin. (1) din Codul penal și art. 213 alin. (3) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 din Codul penal“). Având în vedere însă că noul Cod penal reglementează infracțiunea de proxenetism în capitolul VII („Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“) al titlului I al Părții speciale, este clar că libertatea individuală nu poate fi considerată unica valoare socială ocrotită prin incriminarea prevăzută de art. 213, pentru că, într-un astfel de caz, infracțiunea ar fi fost prevăzută în capitolul VI („Infracțiuni contra libertății persoanei“) din același titlu. Pentru toate aceste motive, apreciem că obiectul juridic principal al infracțiunii prevăzute de art. 213 din Codul penal are o sferă complexă și constă în relațiile de conviețuire socială, relații care presupun apărarea libertății de voință și acțiune a persoanelor vulnerabile, precum și procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității omului, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană. Infracțiunea de proxenetism are și un obiect juridic secundar, care constă în relațiile sociale privind integritatea corporală și sănătatea persoanei, când fapta se realizează prin constrângere, în condițiile alin. (2) al art. 213 din Codul penal, sau normala dezvoltare a minorului, când fapta se săvârșește asupra unui minor, în condițiile alin. (3) al aceluiași articol. ...