Decizia CCR nr. 527/2017Punctul 20

20. Totodată, cu privire la dispozițiile art. 213 alin. (1) din Codul penal în vigoare, Curtea a pronunțat Decizia nr. 874 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, în care, la paragrafele 13-14, a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acțiuni distincte prevăzute de art. 213 alin. (1) din Codul penal, și anume determinarea practicării prostituției, înlesnirea practicării prostituției și obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracțiunii reia varianta-tip a incriminării cu aceeași denumire marginală din art. 329 din vechiul Cod penal, cu unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni și sintagme noi, și anume „determinarea“ în loc de „îndemnul“, „obținerea de foloase patrimoniale“ în loc de „tragerea de foloase“, „una sau mai multe persoane“ în loc de „o persoană“ (cu referire la practicarea prostituției). Acțiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul art. 47 din noul Cod penal, iar acțiunea de „înlesnire“ constituie, la rândul ei, o modalitate a complicității, potrivit art. 48 din același act normativ, cu diferența majoră față de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, și anume prostituția - care era incriminată în art. 328 din Codul penal din 1969 - nu mai reprezintă infracțiune potrivit noii legislații. Rațiuni de politică penală - referitoare la asigurarea protecției persoanelor vulnerabile față de faptele de exploatare a acestora prin practicarea prostituției - au impus însă legiuitorului să incrimineze, în continuare, proxenetismul, atât în modalitățile normative simple de la art. 213 alin. (1) din noul Cod penal, cât și în modalitățile agravate reglementate la alin. (2) și alin. (3) ale aceluiași articol, valoarea socială ocrotită fiind diferită față de cea avută în vedere de Codul penal anterior. Astfel, Codul penal din 1969 prevedea infracțiunea de proxenetism în titlul IX - „Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“, la capitolul IV - „Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“, în timp ce în noul Cod penal incriminarea faptei de proxenetism a fost adusă în titlul destinat protecției persoanei, care este titlul I - „Infracțiuni contra persoanei“, printre infracțiunile care se referă la exploatarea persoanelor vulnerabile, având reglementarea în capitolul VII - „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“. Pornind de la grupul de infracțiuni în cadrul căruia a fost inclusă fapta de proxenetism în noul Cod penal, obiectul juridic principal al acestei infracțiuni constă în relațiile sociale referitoare la atributele fundamentale ale persoanei, relații care presupun procurarea mijloacelor de existență prin muncă, în condiții de respect pentru regulile de morală și de asigurare a demnității umane, cu excluderea oricăror acte de dobândire a unor foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o altă persoană. Având în vedere necesitatea reprimării proxenetismului și ținând cont de faptul că acesta este legat, în mod indisolubil, de comerțul sexual, a fost necesară, totodată, și definirea „practicării prostituției“, în art. 213 alin. (4) din noul Cod penal, ca fiind întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul. ...