Decizia CCR nr. 527/2017Punctul 19

19. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, Curtea reține că norma penală criticată se regăsește în titlul I al părții speciale a Codului penal, capitolul VII - „Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile“ și prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituției ori obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către una sau mai multe persoane se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Codul penal din 1969, reglementând infracțiunea de proxenetism, stabilea la art. 329 alin. 1, situat în titlul IX - „Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“, capitolul IV - „Alte infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială“, că „Îndemnul sau constrângerea la prostituție ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană, precum și recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.“ Aceste din urmă dispoziții au constituit obiect al controlului de constituționalitate prin deciziile nr. 21 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002; nr. 893 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007; nr. 966 din 25 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 octombrie 2008 și nr. 563 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2011, Curtea statuând că incriminarea și sancționarea faptelor de prostituție și de proxenetism, în Codul penal de la 1969, reprezintă și îndeplinirea obligației asumate de statul român prin Decretul nr. 482/1955 de aderare la Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituării acestora, care prevede că părțile la această convenție decid pedepsirea oricărei persoane care, pentru a satisface pasiunile altei persoane, ademenește, atrage sau îndeamnă, în vederea prostituării, o altă persoană, chiar cu consimțământul acesteia, sau care exploatează prostituția altei persoane, chiar cu consimțământul acesteia. În preambulul convenției se arată că „prostituția și răul care o însoțește, traficul de ființe umane în vederea prostituării, sunt incompatibile cu demnitatea și valoarea persoanei umane și pun în pericol bunăstarea individului, a familiei și a comunității“. Totodată, Curtea a reținut că, în ceea ce privește proxenetismul, incriminat prin însăși convenția menționată, caracterul său profund antisocial nu poate fi pus la îndoială și nu se poate vorbi despre neconstituționalitatea dispozițiilor art. 329 din Codul penal. De asemenea, Curtea a mai constatat că nu poate fi primită critica referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți, deoarece, chiar dacă art. 26 din Legea fundamentală permite oricărei persoane de a dispune de ea însăși, acest lucru nu se poate face decât în acord cu bunele moravuri. Or, cum prostituția a fost calificată ca faptă antisocială sancționată de legea penală, este evident că și orice faptă ce vizează îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției este contrară bunelor moravuri. Astfel, incriminarea unui astfel de comportament este departe de a fi în disproporție cu libertatea de exprimare, în sensul avansat de autor. Cât privește celelalte aspecte legate de incriminarea ca atare a infracțiunii de proxenetism, pe de o parte, și instigarea sau complicitatea la infracțiunea de prostituție, pe de altă parte, Curtea a constatat că acestea sunt aspecte ce excedează competenței sale, încadrarea juridică a faptelor celor cercetați într-o infracțiune ori alta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată de drept comun. ...