Decizia CCR nr. 557/2017Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției. În acest sens solicită Curții să dispună restrângerea obiectului excepției, întrucât în relațiile dintre România și Italia în materia hotărârilor judecătorești și a executării pedepselor se aplică Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului. Prin urmare, obiectul excepției îl constituie art. 166 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 302/2004 și nu dispozițiile din aceeași lege care se referă la Convenția de la Strasbourg. De asemenea solicită să se stabilească obiectul excepției doar cu privire la motivul care a determinat respingerea cererii persoanei condamnate de transferare și executare a pedepsei în Italia, respectiv neachitarea cheltuielilor judiciare. Așa fiind, consideră că excepția este neîntemeiată, deoarece, pentru a se dispune transferarea unei persoane condamnate, trebuie să existe o primă condiție, care este prevăzută în decizia-cadru, și anume acordul statelor. Legea nr. 302/2004 stabilește anumite criterii obiective cu privire la care România își poate da acest acord și constau, între altele, în executarea cheltuielilor judiciare. De altfel, spre deosebire de situația de refuz a cererii de transferare pe motiv de neachitare a amenzii penale (a se vedea în acest sens Decizia-cadru 2005/214/JAI), cu privire la cheltuielile judiciare, nu există vreun instrument juridic european care să pună în executare hotărârea în cazul în care s-ar dispune transferarea. Deoarece motivul neexecutării, în cazul de față, îl reprezintă cheltuielile judiciare pentru care nu există instrument juridic european, această situație constituie un caz obiectiv care justifică reglementarea criticată. ...