Decizia CCR nr. 57/2017Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Arată că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Judecătoria Oradea - Secţia penală invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 463 din 13 noiembrie 1997. Însă, între dispoziţiile declarate neconstituţionale prin această decizie şi dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă există mai multe deosebiri. Suspendarea executării pedepsei reprezintă un drept al persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, pe când în cazul liberării condiţionate se poate vorbi doar de o vocaţie, iar nu un drept. Spre deosebire de dispoziţiile criticate în prezenta cauză care fac această distincţie, în cazul textului de lege declarat neconstituţional prin decizia anterior menţionată, acesta nu distingea între situaţia în care persoana în cauză era în imposibilitatea de a plăti despăgubirile şi situaţia în care aceasta, din rea-credinţă, nu le achita. De asemenea, în cazul liberării condiţionate s-a pronunţat o hotărâre de condamnare definitivă prin care persoana în cauză este obligată la plata despăgubirilor, pe când în situaţia deciziei de admitere anterior menţionate Curtea Constituţională a avut în vedere că persoana în cauză, aflată în stare de judecată şi, deci, în situaţia dovedirii nevinovăţiei, era în situaţia de a achita despăgubirile, deşi acestea nu erau stabilite printr-o hotărâre de condamnare definitivă. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că diferenţele între cele două situaţii justifică respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În continuare, acesta susţine că dispoziţiile criticate sunt în concordanţă cu pct. 8 din Recomandarea nr. 22/2003 a Comitetului de miniştri al Consiliului Europei. ...