Decizia CCR nr. 553/2017Punctul 9

9. Guvernul susține că liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată chemată să evalueze conduita persoanei condamnate constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării, dovedește că a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și convinge, astfel, instanța că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Astfel, Guvernul apreciază că este dreptul legiuitorului de a stabili, în mod fundamentat, regulile privind acordarea liberării condiționate, achitarea obligațiilor civile fiind un element deosebit de important, care poate determina concluzia reintegrării cu succes a persoanei în societate după executarea unei fracții mai mici din pedeapsa aplicată de către instanța de judecată. Cadrul legal actual introduce drept condiție a liberării condiționate și conduita bună pe toată durata executării pedepsei, conduită care se va aprecia inclusiv prin îndeplinirea obligațiilor civile de către persoana în cauză. Mai mult, o astfel de condiție legală este în concordanță cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din Decizia-cadru a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale. În ceea ce privește munca prestată de către o persoană condamnată, Guvernul apreciază că prevederile criticate de către autorul excepției nu conțin elemente care să fie de natură a încălca prevederile constituționale invocate - art. 16, art. 23 și art. 42. În final, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 1.037 din 14 iulie 2011, nr. 1.035 din 13 noiembrie 2007 și nr. 1.699 din 17 decembrie 2009. ...