Decizia ÎCCJ nr. 24/2025 (RIL)Punctul III

III. Orientările jurisprudențiale divergente 13. Autorul sesizării a arătat că, în practica judiciară, s-au evidențiat două opinii cu privire la problema de drept în discuție. ... 14. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a reținut că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) nu poate fi obligată la plata dobânzii fiscale, întrucât dispozițiile art. 182 trebuie coroborate cu cele ale art. 2 din Legea nr. 207/2015, care determină sfera de aplicare a acestui act normativ. ... 15. Pornind de la definiția dată creanței fiscale (art. 1 pct. 10 și pct. 11 din Legea nr. 207/2015), subvențiile acordate pentru activitatea agricolă desfășurată nu se încadrează în această categorie, între părțile în litigiu neexistând un raport de drept fiscal. ... 16. Deși creanțele bugetare se fac venit la bugetul de stat, acest lucru nu înseamnă că acestea se transformă, ope legis, într-o creanță fiscală, ci își mențin caracterul de creanțe bugetare izvorâte din alte titluri executorii, conform legii. ... 17. Deși sumele solicitate se rambursează de la buget, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 182 din Codul de procedură fiscală trebuie ca suma prin raportare la care se solicită obligarea la plata dobânzii fiscale să fie tot de natură fiscală. ... 18. Normele indicate cu privire la dobânzi nu sunt incidente, ele vizând sumele reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, creanțele contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ-fiscal, precum și creanțele fiscale ce au făcut obiectul unei cereri de restituire, admisă definitiv de organul de soluționare a contestațiilor sau de instanța judecătorească. ... 19. S-a reținut că nu s-a recurs la analogie pentru a se dispune respingerea acestui capăt de cerere, iar sumele reprezentând subvențiile agricole nu au natura juridică a unor creanțe fiscale, în accepțiunea prevederilor art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală. ... 20. Creanțele decurgând din subvenții agricole au un regim juridic diferit de cel al creanțelor fiscale, iar accesoriile aferente principalului au o reglementare expresă diferită de cea a creanțelor fiscale, care exclude achitarea dobânzii fiscale. ... 21. S-a mai reținut că, în ceea ce privește creanțele decurgând din subvenții agricole, dispozițiile Codului de procedură fiscală nu reprezintă legea specială raportat la dispozițiile art. 42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, așa cum rezultă și din considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 779 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 13 februarie 2020, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011. ... 22. În cadrul acestei orientări jurisprudențiale a fost respins capătul de cerere privind obligarea APIA la plata dobânzii fiscale de 0,02%/zi de întârziere pentru neachitarea sumelor rezultate din deciziile de plată, ca urmare a anulării notelor de deducere. ... 23. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a reținut că APIA datorează dobânzi fiscale calculate asupra sumelor rezultate din deciziile de plată neachitate la scadență. ... 24. S-a considerat că, dacă beneficiarul este îndreptățit la plata unei creanțe certe, lichide și exigibile, ce rezultă din deciziile de plată emise de APIA, sunt aplicabile prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală privind dobânzile în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, aplicabile și în privința creanțelor bugetare, norma de procedură fiscală având scopul de a exclude privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, calculată conform principiului reglementat de art. 1.489 alin. (1) teza a II-a din Codul civil. ... 25. A fost invocată Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 17 octombrie 2024 pronunțată în Cauza nr. C701/22, considerându-se că, în lipsa unor dispoziții de drept național care să prevadă plata unor dobânzi de întârziere într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, revine instanței naționale sarcina ca, pornind atât de la obiectul, cât și de la elementele esențiale ale dispozițiilor naționale în materie de dobânzi de întârziere, să le identifice pe cele a căror aplicare este mai în măsură să garanteze efectivitatea principiului general de restituire a plății nedatorate, amintit la paragrafele 37-39 din hotărâre. Modalitățile procedurale ale acțiunilor în obținerea plății dobânzilor nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare de drept intern (principiul echivalenței) și nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la această plată garantat de dreptul Uniunii Europene (principiul efectivității). ... 26. S-a apreciat că maniera de formulare a dispozițiilor art. 182 din Codul de procedură fiscală, în coroborare cu cele ale art. 2 și art. 100 din același act normativ, le conferă acestora un anumit caracter de aplicabilitate generală în privința creanțelor bugetare (nefiind indicate sau identificate alte norme care să reglementeze cu caracter general problematica dobânzilor în cazul specific al creanțelor bugetare), situație în care critica în drept a aplicării dispozițiilor art. 182 din Codul de procedură fiscală trebuie, pentru a fi completă și suficientă, să indice și să demonstreze incidența fie a unei norme speciale, fie a unei alte norme generale a cărei aplicabilitate este mai bine circumstanțiată/conturată. ... 27. În cadrul acestei orientări jurisprudențiale a fost admis capătul de cerere privind obligarea APIA la plata dobânzii fiscale de 0,02%/zi de întârziere. ... ...