Decizia ÎCCJ nr. 24/2025 (RIL)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii 49. Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analiza condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 514 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, „pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești“, precum și cu cele ale art. 515 din același cod, care prevăd că „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada ca problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“. ... 50. Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este îndeplinită și această condiție legală, întrucât autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați, se regăsește printre subiecții de drept învestiți de legiuitor cu prerogativa declanșării mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de recursul în interesul legii. ... 51. Este admisibilă cererea de pronunțare a unei decizii de unificare a jurisprudenței și din perspectiva obiectului recursului în interesul legii, constatându-se că sesizarea se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, întrucât sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați vizează interpretarea unei probleme de drept, fiind, așadar, conformă finalității acestei instituții, și anume pronunțarea unei hotărâri prin care să fie asigurată interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele chemate să se pronunțe asupra chestiunii litigioase sesizate de autorul sesizării. ... 52. Sub aspectul cerinței de ordin formal prevăzute de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sesizarea este însoțită de dovada faptului că problema de drept care formează obiectul cererii de pronunțare a deciziei de unificare jurisprudențială a fost soluționată în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, fiind anexate hotărârile judecătorești definitive în raport cu care autorul sesizării consideră necesară pronunțarea deciziei de recurs în interesul legii. ... ... X.2. Analiza problemei de drept soluționate în mod neunitar de instanțele judecătorești 53. Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de sesizare și al hotărârilor anexate acesteia, problema de drept ce a generat practică neunitară s-a ivit în cadrul litigiilor având ca obiect anularea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, precum și a notelor de constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor financiare, de interes fiind chestiunea aplicabilității sau neaplicabilității dispozițiilor art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în cazul cererilor de restituire a creanțelor stabilite prin procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau al unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare. ... 54. O primă observație ce se impune a fi făcută vizează caracterul imprecis al întrebării circumscrise cererii de pronunțare a deciziei de unificare jurisprudențială, Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că, în raport cu argumentația expusă și jurisprudența anexată, interesul real al sesizării este acela de a se lămuri dacă, în cazul sumelor de restituit de la bugetul de stat, stabilite cu titlu de creanță rezultată din nereguli, se datorează sau nu se datorează dobânda fiscală prevăzută de art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind necesară reformularea întrebării în acest sens. ... 55. Examenul practicii judiciare anexate cererii de sesizare reflectă conturarea a două opinii jurisprudențiale în materia de interes, fiind de subliniat faptul că, potrivit primei opinii, instanțele de contencios administrativ și fiscal au reținut că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu poate fi obligată la plata dobânzii fiscale în cazul restituirii creanțelor rezultate din nereguli, întrucât dispozițiile art. 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală se aplică numai în cazul în care sumele de restituit sau de rambursat de la buget corespund unei creanțe fiscale principale sau accesorii. ... 56. Simetric opus, prin cea de-a doua orientare jurisprudențială, s-a reținut că APIA datorează dobânzi fiscale calculate asupra sumelor rezultate din deciziile de plată neachitate la scadență. În esență, s-a considerat că, dacă beneficiarul este îndreptățit la plata unei creanțe certe, lichide și exigibile, ce rezultă din deciziile de plată emise de APIA, sunt aplicabile și prevederile art. 182 din Codul de procedură fiscală privind dobânzile în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, norma de procedură fiscală având scopul de a exclude privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, calculată conform principiului reglementat de art. 1.489 alin. (1) teza a II-a din Codul civil. ... 57. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prima opinie jurisprudențială reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 174 și 182 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, impunându-se pronunțarea unei decizii de recurs în interesul legii prin care să se statueze asupra problemei de drept analizate în acest sens. ... 58. Cu titlu prealabil, este de observat că, în cauzele în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești anexate cererii de declanșare a procedurii recursului în interesul legii, actele administrative contestate au fost emise de APIA în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011. ... 59. Din întreaga economie a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 se constată că aceasta nu cuprinde nicio reglementare în privința chestiunii de drept semnalate prin memoriul de recurs în interesul legii, respectiv dacă, pentru sumele pe care APIA trebuie să le achite beneficiarilor finanțărilor din fonduri europene, ca urmare a anulării, prin hotărâri judecătorești definitive ale instanțelor de contencios administrativ, a actelor administrative prin care APIA, consecutiv constatării unor nereguli în legătură cu utilizarea acestor fonduri, a stabilit creanțe bugetare și a dispus stingerea acestora prin compensare ori, după caz, prin deducerea din plățile/rambursările viitoare, se datorează dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală. ... 60. Deși din ansamblul prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 rezultă faptul că sumele stabilite ca urmare a neregulilor constatate în legătură cu obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora sunt calificate de legiuitor ca reprezentând „creanțe bugetare“, o atare calificare nu atrage incidența prevederilor reprezentate de dispozițiile art. 182 din Codul de procedură fiscală, cât timp dreptul la acordarea dobânzii fiscale pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget nu însoțește orice creanță bugetară, ci numai pe cele fiscale. ... 61. În acest sens se subliniază faptul că prevederile art. 182 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77 din același cod, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu pot fi disociate de normele legale ce delimitează sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală. ... 62. Pentru determinarea sferei de referință a creanțelor ce fac obiectul reglementării cuprinse la art. 182 alin. (1) din Codul de procedură fiscală este necesară o analiză corelată cu dispozițiile generale, enunțate în titlul I din Codul de procedură fiscală, fiind de interes, în mod esențial, prevederile art. 2 alin. (1) din actul normativ în discuție, cu denumirea marginală „Obiectul și sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală“, prevederi din cuprinsul cărora se desprinde regula potrivit căreia Codul de procedură fiscală se aplică drepturilor și obligațiilor părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează. ... 63. În același timp, dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 statuează că prevederile Codului de procedură fiscală nu se aplică pentru administrarea creanțelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepția raporturilor juridice ce rezultă din administrarea redevențelor miniere, a redevențelor petroliere și a redevențelor rezultate din contracte de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului. ... 64. De remarcat sunt și prevederile art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora, în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, Codul de procedură fiscală se aplică și altor creanțe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanțelor fiscale. ... 65. Prin urmare, incidența, în ansamblu, a prevederilor Codului de procedură fiscală și implicit a celor referitoare la dobânzile cuvenite sumelor de restituit de la bugetul de stat nu este atrasă de calificarea unei creanțe ca fiind bugetară, ci de apartenența acelei creanțe la categoria creanțelor fiscale propriu-zise sau a celor asimilate creanțelor fiscale. ... 66. Potrivit principiului enunțat de art. 1 pct. 11 din Codul de procedură fiscală, prin creanță fiscală principală se înțelege dreptul la perceperea impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate și la rambursarea sumelor cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege, fiind incontestabil faptul că, din această perspectivă legală, sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale. ... 67. Cum creanțele bugetare rezultate din nereguli nu fac parte din categoria creanțelor fiscale propriu-zise, astfel cum acestea sunt definite de art. 1 pct. 11 din Codul de procedură fiscală, și nici nu sunt asimilate de legiuitor creanțelor fiscale, neexistând în cuprinsul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 nicio declarație legală de asimilare a acestora creanțelor fiscale, răspunsul la întrebarea formulată prin intermediul cererii de pronunțare a deciziei de recurs în interesul legii trebuie să valideze prima opinie jurisprudențială evocată de autorul sesizării. ... 68. Acest fapt nu conduce la concluzia că nu pot fi solicitate despăgubiri constând în dobânzi aferente sumei reținute de la rambursare în baza unui act administrativ nelegal, anulat de instanța de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile în care dispozițiile art. 1 alin. (1) , art. 18 alin. (3) și ale art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod expres posibilitatea reparării pagubei și cele ale art. 28 alin. (1) din același act normativ prevăd că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile Codului civil, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. ... 69. În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a reținut faptul că orice subiect de drept administrativ căruia o autoritate națională ia impus plata unei taxe, a unei contribuții, a unui impozit sau a unei alte prelevări cu încălcarea dreptului Uniunii are, în temeiul acestuia din urmă, dreptul de a obține din partea autorității respective nu numai rambursarea sumei încasate în mod necuvenit, ci și plata unor dobânzi prin care se urmărește compensarea indisponibilității acesteia din urmă (Hotărârea din 17 octombrie 2024, SC AA SRL, C-701/22, ECLI:EU:C:2024:89, punctul 37 și jurisprudența citată). ... 70. Modalitățile procedurale ale acțiunilor în obținerea plății dobânzilor, a mai reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene, nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare de drept intern (principiul echivalenței) și nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la această plată garantat de dreptul Uniunii (principiul efectivității) (Hotărârea din 17 octombrie 2024, C-701/22, citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată). ... 71. Or, fiind vorba de o obligație care are ca obiect o sumă de bani, este recunoscut în dreptul civil român că lipsa de folosință a unei sume de bani produce creditorului un prejudiciu constând în daune moratorii datorate pe perioada întârzierii la executare. Conform art. 1.535 din Codul civil, „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic“. ... 72. Cuantumul prevăzut de lege, în lipsa unui cuantum convenit de părți, este cel reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, prin dispozițiile art. 1 alin. (3) , potrivit cărora „Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare“, raportat la art. 3 din același act normativ privind rata dobânzii legale penalizatoare. ... 73. Dispozițiile art. 1.535 din Codul civil și ale Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 nu sunt incompatibile, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 554/2004 prevăd în mod expres posibilitatea reparării pagubei, chiar în considerarea specificului raporturilor de putere în cadrul cărora se emit actele administrative, iar modalitățile procedurale asigură respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității din dreptul Uniunii Europene, conform celor reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. ... 74. Pentru considerentele expuse, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (1) din același cod, ... ... ...