Decizia CCR nr. 535/2017Punctul 4

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent al autorului excepției, care solicită admiterea acesteia și constatarea constituționalității prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999, sub aspectul sintagmei „confiscarea sumelor încasate“, în măsura în care se interpretează că aceasta se referă la profitul net realizat de societate pe perioada în care activitatea acesteia a fost suspendată. Se arată, în esență, că societății i-a fost confiscată suma ce reprezintă venitul brut realizat pe perioada suspendării activității acesteia. O parte din venitul brut reprezintă însă sursa de plată a sumelor ce rezultă ca urmare a respectării de către societate a obligațiilor legale privind plata utilităților, a mărfurilor, a salariilor, a contribuțiilor aferente și a taxei pe valoarea adăugată. Prin urmare, societatea va plăti, pe de-o parte, suma afectată obligațiilor legale menționate, iar, pe de altă parte, echivalentul acestei sume inclus în venitul brut care a fost confiscat. Se apreciază că textul de lege criticat, ce statuează cu privire la confiscarea sumei ce constituie venitul brut al societății pe perioada suspendării activității acesteia, aduce atingere art. 44, art. 45, art. 53 și art. 136 din Constituție. În continuare, se arată că în art. 112 din Codul penal, ce reglementează cu privire la confiscarea specială, legiuitorul face distincție între bani și bunuri, astfel cum rezultă din alin. (6) al acestui articol. Or, în concepția sa, dacă noțiunile de bunuri și bani au fost reglementate distinct prin lege, înseamnă că numai bunurile folosite sau destinate săvârșirii contravenției pot fi confiscate, iar nu sumele care au servit achitării obligațiilor anterior menționate. Noțiunea de „încasări“ trebuie să se refere la profitul net realizat de societate, numai acesta încadrându-se în sfera bunurilor la care face referire art. 44 alin. (9) din Constituție. ...