Decizia CCR nr. 521/2017Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.07.2017 · dosar 6.628/279/2016
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține că normele procesual penale criticate sunt redactate cu încălcarea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 și contravin dispozițiilor art. 21 și art. 24 din Constituție, întrucât inculpatul nu-și poate susține oral, în fața judecătorului de cameră preliminară, motivele de nelegalitate ale actului de sesizare și ale administrării probelor, pe de o parte, iar, pe de altă parte, inculpatul nu este citat cu mențiunea că, în situația nedepunerii în scris a motivelor de nelegalitate, va fi în imposibilitatea de a invoca ulterior, în contestație, alte cereri sau excepții în afara celor invocate în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută. Susține, totodată, că, din modul cum este redactată norma procesual penală criticată - „la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată“ -, se poate aprecia că legiuitorul se substituie instanței de judecată, deși doar puterea judecătorească are prerogativa constituțională de a analiza toate actele și temeiurile legale și de a pronunța o hotărâre, având în vedere propria sa convingere. ...
Sursa oficială ↗