Decizia ÎCCJ nr. 343/2025 (HP)Punctul 70
Punctul 70
70. Instanța de trimitere nu a motivat admisibilitatea sesizării din perspectiva potențialului vreunei norme legale de a genera jurisprudență neunitară, ci s-a limitat la a reproduce, în punctul său de vedere, temeiurile de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată. Practic, la nivelul aparențelor, își însușește opinia reclamanților, potrivit căreia, în măsura în care un agent de poliție are inclusă, în salariul de funcție aflat în plată, valoarea corespunzătoare sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior, acesta este îndrituit să fie încadrat, la nivelul anului 2022, pe o funcție și cu un coeficient corespunzătoare nivelului studiilor. Este inutil a arăta că titularul sesizării nu prezintă și raționamentul propriu care l-a condus la această concluzie, după cum nu abordează nici aspectul existenței unor argumente suficiente care ar putea fundamenta o opinie contrară, în sensul posibilității încadrării la un salariu de funcție și un coeficient aferente nivelului studiilor medii. ...
Sursa oficială ↗