Decizia CCR nr. 482/2017Punctul 16

16. Prin criticile formulate, autoarea excepției susține că art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 este neconstituțional, întrucât prevede că, prin derogare de la art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor. Aceasta apreciază că, având în vedere caracterul ordinar al Legii nr. 241/2006, acest act normativ nu poate institui norme derogatorii de la o lege organică, respectiv de la Legea nr. 51/2006, această posibilitate fiind rezervată doar actelor normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază. Referitor la aceste susțineri, Curtea precizează faptul că Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată, astfel încât aceasta are caracter de lege organică ca, de altfel, și Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, adoptată în temeiul acelorași norme constituționale. Prin urmare, Curtea apreciază că nu poate fi reținută critica privind înfrângerea principiului securității juridice și a principiilor de tehnică legislativă la care face referire autoarea excepției de neconstituționalitate, respectiv a prevederilor art. 63 teza a II-a din Legea nr. 24/2006. Diferența dintre cele două acte normative este aceea că Legea nr. 241/2006 este o lege specială, în timp ce Legea nr. 51/2006 reprezintă legea generală în materie, iar potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, prevederile acestui act normativ se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006. ...