Decizia CCR nr. 441/2017Punctul 9

9. În motivarea excepției, autorul invocă principiul legalității procesului penal, potrivit căruia toate actele și măsurile luate pe parcursul procesului penal trebuie să fie dispuse conform dispozițiilor procesual penale în vigoare, principiu ce reprezintă o aplicare a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică. În acest context se arată că neaplicarea dispozițiilor legale referitoare la computarea pedepselor penale de către organele judiciare reprezintă o încălcare a legalității procesului penal. Se susține, de asemenea, că modul de calcul al pedepselor penale privative de libertate poate ridica unele dificultăți, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut anumite reguli în acest sens, una dintre ele fiind cea referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate. Se susține că, prin reglementarea textului criticat, legiuitorul a avut în vedere situația în care o persoană comite infracțiuni concurente și este condamnată penal pentru o altă faptă decât cea în considerarea căreia, în cursul urmăririi penale sau al judecății, s-a dispus în privința acesteia o măsură preventivă privativă de libertate. Se susține că, în această situație, numărul de zile de privare de libertate efectuate potrivit măsurilor privative dispuse trebuie adunat, iar totalul acestora trebuie scăzut din pedeapsa închisorii. Or, în prezenta cauză, prima instanță a respins contestația la executare și a reținut că arestarea preventivă a fost dispusă într-o altă cauză, iar instanța de executare a constatat că obligația computării măsurilor preventive privative de libertate îi revine acelei instanțe care va soluționa cauza în care a fost dispusă măsura arestării preventive. Sunt invocate, totodată, dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție și art. 4 din Codul de procedură penală referitoare la prezumția de nevinovăție și se arată că respectarea acesteia obligă organele judiciare la interpretarea tuturor dispozițiilor legale, prin urmare, și a celor supuse controlului de constituționalitate, în favoarea inculpatului. Se mai susține că soluția de condamnare este doar una dintre soluțiile posibil a fi dispuse de către instanța de judecată și că, în cazul achitării sau al încetării procesului penal, dispozițiile legale referitoare la computarea măsurilor preventive privative de libertate vor fi lipsite de eficiență, ca urmare a neaplicării lor. Se susține că, în acest caz, se ajunge la executarea unor zile de privare de libertate care echivalează cu lipsirea de libertate în mod ilegal. Se arată, de asemenea, că interpretarea dată de către instanță prevederilor art. 72 din Codul penal este eronată și prin raportare la dispozițiile legale privind regimul infracțiunilor concurente, prevăzut la art. 39 și 40 din Codul penal. Se arată că practica judiciară a confirmat că este posibil ca două sau mai multe infracțiuni concurente să nu fie judecate deodată, de către aceeași instanță, la fel cum este posibil ca o instanță să nu cunoască, în momentul soluționării unei cauze penale, că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni, aflate în concurs. Se susține că, totodată, poate fi întâlnită în practică ipoteza în care instanța să aibă cunoștință de o astfel de situație, dar să fie nevoită să soluționeze cauzele separat datorită complexității lor sau dintr-un alt motiv care ar putea determina întârzieri în judecarea acestora împreună. Se arată că, în astfel de situații, inculpatul este condamnat, prin hotărâri definitive, la mai multe pedepse. Se observă că, pentru această situație procesuală, legiuitorul a reglementat art. 40 din Codul penal referitor la contopirea pedepselor. Se conchide că instituția computării duratei măsurilor preventive este neutră în raport cu pedeapsa aplicată prin cumulul juridic pentru concursul de infracțiuni. ...