Decizia CCR nr. 348/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 referitor la Libertatea individuală, atâta vreme cât măsura arestării preventive și măsura arestului la domiciliu, dispuse în cursul urmăririi penale, nu sunt luate în calculul termenului de la care începe să curgă durata arestării preventive ori a arestului la domiciliul în primă instanță. Legiuitorul a exceptat durata măsurii arestării preventive ori a arestului la domiciliu dispusă în faza de urmărire penală, atunci când a reglementat termenul de la care începe să curgă durata maximă a măsurilor preventive privative de libertate, cu toate că, indiferent de faza procesuală în care se dispun, produc aceleași efecte și restrângeri ale dreptului la libertate individuală. În opinia instanței, art. 239 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuia să prevadă, pentru a garanta respectarea art. 23 din Constituție, că „Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data luării măsurii arestării preventive, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv“ și nu de la data sesizării instanței de judecată cum este reglementarea criticată. A omite luarea în calcul a măsurii arestării preventive ori a măsurii arestului la domiciliu, dispusă în faza de urmărire penală, înseamnă a nu ține cont de o privare de libertate ale cărei efecte constau, pe lângă restrângerea inerentă exercițiului unor drepturi, și la deducerea privării de libertate în situația condamnării la o pedeapsă în regim de executare efectivă. ...