Decizia CCR nr. 384/2017Punctul 10

10. Se susține că se încalcă și dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. În acest sens, precizează că art. 15^1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 prevede că pentru suprafețele care excedează limitelor prevăzute la alin. (1) , Comisia Națională invalidează deciziile entităților învestite de lege, cu excepția celor emise în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile/definitive prin care instanțele au stabilit existența și întinderea dreptului. Consideră că astfel se stabilește un regim discriminatoriu între cetățeni, în fața aceleiași instituții publice, în funcție de deținerea sau nu a unei hotărâri judecătorești, cu privire la existența și întinderea dreptului. Se susține că discriminarea constă în faptul că, deși aflați în situații egale și urmărind același scop - obținerea de măsuri reparatorii pentru imobile confiscate abuziv de către regimul comunist - cetățenii români sunt supuși unui tratament diferit de către aceeași autoritate publică, respectiv Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Astfel, cei cărora li s-a respins notificarea sau care au fost nemulțumiți de rezultatul acesteia și au contestat-o în instanță își păstrează drepturile irevocabile/definitive obținute pe calea judiciară, facultativă, pe când cei care s-au declarat mulțumiți sau cărora li s-au recunoscut drepturile încă din faza administrativă, obligatorie, deși aceste drepturi sunt consacrate prin decizii pe care Legea nr. 10/2001 le consideră definitive și pe care nu aveau niciun motiv sau interes să le conteste, se văd puși în situația de a-și vedea aceste drepturi invalidate. Apreciază că soluția este absurdă și profund nelegală, deoarece creează celor care și-au îndeplinit obligațiile legale de probă încă din faza administrativă o situație mai grea decât celor cărora entitățile notificate le-au refuzat într-un fel sau altul măsurile reparatorii. ...