Decizia CCR nr. 384/2017Punctul 39
Punctul 39
39. Dreptul persoanei îndreptățite de a i se restitui terenul cu privire la care s-a dovedit dreptul său de proprietate la data preluării lui se subsumează noțiunii de „bun“, iar acesta este garantat și sub aspectul valorii sale în condițiile dovedirii categoriei de folosință [știut fiind faptul că, în cazul măsurilor compensatorii prin puncte, valoarea unui teren agricol este sau poate fi mai mic decât a unui teren intravilan cu categoria de folosință curți-construcții]. În cazul în care nu au fost furnizate dovezi în acest sens, urmează a fi aplicată prezumția analizată. Însă, această prezumție legală simplă poate fi combătută, astfel cum s-a arătat, prin probă contrară, în condițiile în care persoana îndreptățită furnizează mijlocul de probă necesar. Se mai constată că, la fel ca pentru orice cerere depusă, sarcina probei revine solicitantului. ...
Sursa oficială ↗