Decizia CCR nr. 384/2017Punctul 38

38. Curtea reține că legiuitorul are îndreptățirea constituțională întemeiată pe art. 1 alin. (3) și art. 44 alin. (1) din Constituție de a reglementa prezumții în ceea ce privește probarea unor acte/fapte juridice în domeniul restituirii bunurilor, chiar dacă, sub aspectul sarcinii probei, avantajează statul, și nu persoana îndreptățită la restituire. Dimpotrivă, dacă prezumția ar fi fost stabilită în sensul că întreaga suprafață solicitată în intravilan ar fi fost considerată curți-construcții, s-ar fi ajuns, pe de o parte, la eludarea prevederilor Legii nr. 10/2001, în sensul că terenurile ce urmau a fi retrocedate nu mai făceau obiectul Legii nr. 18/1991 sau Legii nr. 1/2000, deși țineau de obiectul de reglementare al acestor legi, iar, pe de altă parte, ar fi încurajat persoanele să depună dosare incomplete cu privire la categoria de folosință pentru a intra sub incidența Legii nr. 10/2001, care nu prevedea nicio limită ca suprafață de restituit. Astfel, s-ar fi ajuns la situația paradoxală ca un dosar incomplet sub aspectul categoriei de folosință să aibă aptitudinea să atragă măsuri de restituire mai favorabile [in integrum], pe când un dosar complet ar fi dezavantajat persoana îndreptățită [in integrum] conform Legii nr. 10/2001 și până la 50 ha conform legilor fondului funciar]. De asemenea, se constată că prezumția nu normează întinderea terenului din categoriile de folosință agricole, ci pe cel din categoria curți-construcții, având în vedere că aceste terenuri sunt, în principal, în intravilanul localităților. ...