Decizia CCR nr. 364/2017Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.05.2017 · dosar 1.745/4/2014
Punctul 10
10. Guvernul a trimis punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/7.088/2016, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 11.927 din 6 decembrie 2016, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în forma inițială, adoptată prin Legea nr. 134/2010, astfel cum a fost amendată prin legea pentru punerea în aplicare a acestui cod (Legea nr. 76/2012), instituia regula în conformitate cu care instanța de executare era judecătoria în circumscripția căreia se afla biroul executorului judecătoresc care făcea executarea. Prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea acestor dispoziții. Ulterior, prin Legea nr. 138/2014, avându-se în atenție considerentele reținute în decizia Curții, au fost amendate inter alia dispozițiile art. 650 alin. (1) teza întâi din cod [în prezent, art. 651 alin. (1) ], stabilindu-se, ca instanță de executare (în competența căreia intră, printre altele, ca regulă, și judecarea contestațiilor la executare), judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost analizată conformitatea cu Legea fundamentală și a dispozițiilor art. 713 alin. (1) din Codul de procedură penală [actualmente art. 714 alin. (1) din cod], Curtea Constituțională statuând că aceste prevederi nu conțin, în sine, niciun viciu de neconstituționalitate, în condițiile în care legiuitorul operează modificările legislative în acord cu cele reținute în decizia instanței de contencios constituțional, trimiterea la instanța de executare competentă să judece contestația la executare fiind în deplină conformitate cu dispozițiile constituționale. În concluzie, Guvernul apreciază că soluțiile legislative contestate nu sunt de natură să încalce normele constituționale invocate de autorul excepției. ...
Sursa oficială ↗