Decizia ÎCCJ nr. 8/2025 (RIL)Punctul III

III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării 10. Autorul sesizării a arătat că în practica judiciară s-au evidențiat două opinii cu privire la problema de drept în discuție. ... 11. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a susținut că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse prin delegare de procurorul competent doar în cauzele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, respectiv infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului Administrației și Internelor. ... 12. În susținerea acestei opinii s-a arătat că dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005 prevăd o competență specială a Direcției Generale Anticorupție, determinată de calitatea persoanei cercetate, și această competență trebuie respectată inclusiv cu ocazia delegării dispuse de către procuror, altminteri având loc o deturnare a scopului normelor legale care au stat la baza înființării acestei structuri specializate. ... 13. Totodată, s-a apreciat că teza potrivit căreia textul ar limita competența Direcției Generale Anticorupție numai atunci când are calitatea de organ de cercetare penală, dar nu ar institui aceeași limită când Direcția Generală Anticorupție efectuează acte de urmărire penală prin delegare este greșită, întrucât infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 sunt toate în competența de urmărire penală a procurorului (potrivit art. 22 din Legea nr. 78/2000), care nu poate delega efectuarea unor acte de urmărire penală în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală decât cu respectarea dispozițiilor legale primare speciale, în cazul de față, fără a încălca dispozițiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005. ... 14. În susținerea acestei opinii s-a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Constituționale, care în Decizia nr. 674/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției în cadrul Ministerului Afacerilor Interne*2) a reținut: „31. În ceea ce privește critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenței Direcției generale anticorupție în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârșite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administrației și Internelor, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi primită. Din analiza reglementărilor în vigoare, Curtea observă, astfel cum s-a arătat anterior, că Direcția generală anticorupție este o structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului propriu al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, având, astfel, competența de a desfășura acte de cercetare penală numai în ceea ce privește o anumită categorie de fapte, săvârșite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.“ *2) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 20 martie 2017. ... 15. În a doua orientare jurisprudențială s-a susținut că lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse prin delegare de procurorul competent și în alte cauze decât cele privind infracțiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005. ... 16. În susținerea acestei opinii s-a făcut trimitere la considerentele Deciziei nr. 21 din 7 iulie 2020*3), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerentele căreia s-a reținut: (...) cu privire la competența organelor de cercetare penală este statuat de către legiuitor că organele de cercetare penală ale poliției judiciare efectuează urmărirea penală pentru orice infracțiune care nu este dată, prin lege, în competența procurorului, Codul de procedură penală prevăzând de asemenea că atribuțiile organelor de cercetare penală ale poliției judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume desemnați în condițiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori avizul procurorului desemnat în acest sens. (...) în cauzele în care competența de efectuare a urmăririi penale este a procurorului analiza legalității administrării probelor se face prin raportare la această competență, și nu a organului de cercetare penală, care nu are nicio competență în efectuarea urmăririi penale. În fapt, ceea ce interesează într-o astfel de analiză este existența actului de delegare al procurorului competent, calitatea de lucrători ai poliției judiciare a celor delegați și volumul actelor de urmărire penală delegate, întrucât procurorul poate delega doar organelor de cercetare penală ale poliției judiciare și poate delega efectuarea numai a anumitor acte de urmărire penală, fiind evident că procurorul nu poate delega efectuarea tuturor actelor de urmărire penală (de exemplu, procurorul să efectueze personal doar acele acte de urmărire penală pe care legea i le impune expres, iar restul actelor să fie efectuate prin delegare de lucrători de poliție judiciară). Așadar, dacă procurorii ce efectuează urmărirea penală în cauze de corupție privind personalul Ministerului Administrației și Internelor nu ar delega pentru efectuarea anumitor acte lucrătorii de poliție judiciară ce își exercită atribuțiile în cadrul Direcției Generale Anticorupție, aceștia nu ar mai avea de dus la îndeplinire nicio dispoziție în materie procesual penală, deci nu ar mai îndeplini atribuții ce îi sunt conferite de Codul de procedură penală. În egală măsură, interpretarea în sensul că organele de cercetare penală ale poliției judiciare care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție ar avea o competență exclusivă, în sens procesual, ar însemna negarea competenței atribuite exclusiv procurorului de a cerceta infracțiunile de corupție comise de orice persoane și de a nega garanțiile constituționale conferite procurorului în exercitarea funcției judiciare încredințate. Or, efectuarea urmăririi penale de către procuror este o garanție suplimentară de legalitate și temeinicie, prin implicarea nemijlocită a procurorului în efectuarea activităților de urmărire penală, în considerarea pregătirii specifice a acestuia, care poate prelua orice dosar, în limitele stabilite de normele de competență ori poate delega, prin ordonanță, efectuarea anumitor acte de urmărire penală organelor de cercetare penală ale poliției judiciare. A nega această garanție echivalează cu negarea principiului legalității, întrucât fiind învestit prin lege să efectueze personal urmărirea penală în cazul anumitor categorii de infracțiuni, doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte, așa încât normele de organizare și funcționare ale unor structuri specializate ale Ministerului Administrației și Internelor, în cadrul cărora funcționează și lucrători ai poliției judiciare, nu pot schimba această competență și nu pot interfera decât nelegal în activitatea procurorului. *3) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 4 februarie 2021. ... 17. Dispoziția legală prevăzută în art. 1 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 120/2005 și interpretarea dată acesteia de către Curtea Constituțională a României au în vedere limitele competenței Direcției Generale Anticorupție de a efectua acte de cercetare penală, competență circumscrisă la personalul Ministerului Afacerilor Interne care a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000. Cât privește însă actele efectuate prin delegare dispusă de către procuror, acestea nu sunt limitate la ipoteza respectivelor infracțiuni de corupție și nici la calitatea de personal al ministerului susmenționat. ... 18. Pe cale de consecință, lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție sunt lucrători ai poliției judiciare și au calitatea de organe de cercetare penală a poliției judiciare, așa încât actele de urmărire penală efectuate de către aceștia, în baza dispoziției procurorului, nu sunt afectate de nulitate absolută, chiar în situația în care inculpații sunt persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administrației și Internelor. ... 19. Nu există o normă procesual penală prin care să se fi limitat ori interzis organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție să poată, ca urmare a delegării dispuse în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, efectua acte de urmărire penală și în alte cauze penale decât cele prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, iar în lipsa unor norme speciale derogatorii se aplică norma generală, care permite delegarea oricărui organ de cercetare penală al poliției judiciare. ... 20. În consecință, lucrătorii poliției judiciare din cadrul Direcției Generale Anticorupție au o competență exclusivă în cauzele penale prevăzute în art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 120/2005, fiind singurii care pot efectua în aceste cauze acte de cercetare penală dispuse de procurorul competent, dar pot efectua, prin delegarea dispusă în temeiul art. 324 alin. (3) din Codul de procedură penală, acte de urmărire penală și în alte cauze, având în vedere faptul că prin ordonanța de delegare a procurorului competența de a efectua urmărirea penală în cauză nu a fost transferată ofițerului de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, actele de urmărire penală întocmite de acesta fiind efectuate în numele procurorului care a dat dispoziția scrisă. Prin delegare practic se transmite dreptul de a efectua un act procedural unui organ competent teritorial, dar necompetent funcțional să efectueze în cauză urmărirea penală. Actul de delegare nu conferă organului delegat nicio competență (personală ori materială), ci reprezintă o exercitare a competenței exclusive a procurorului, care poate delega sau poate efectua el însuși întreaga urmărire penală. Doar procurorul este cel care poate decide dacă deleagă și căror organe de cercetare penală ale poliției judiciare deleagă efectuarea anumitor acte de urmărire penală ori le efectuează el însuși, fără ca normele de organizare și funcționare ale unor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne în cadrul cărora funcționează și lucrători ai poliției judiciare să fie incidente. ... ...