Decizia CCR nr. 333/2017Punctul 9

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 sunt constituționale. Astfel, arată că, din analiza textului de lege criticat, rezultă că acesta instituie regula stabilirii sumelor datorate bugetului general consolidat pe baza evidențelor contribuabilului, iar, pe cale de excepție, în cazul în care acest lucru nu este posibil, sumele datorate se determină, prin estimare, de către organul competent potrivit legii, în condițiile Codului de procedură fiscală. Prin urmare, critica autorului excepției nu poate fi reținută, deoarece estimarea nu constituie regula, ci ea este aplicabilă numai cu titlu de excepție, atunci când sumele datorate nu pot fi determinate pe baza evidențelor contribuabilului. Această modalitate de calcul nu încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al justițiabilului, acesta beneficiind de toate mijloacele procedurale prevăzute de lege în acest sens. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 23 alin. (11) din Constituție, textul de lege criticat prevede că este aplicabil „ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni“. Ca atare, organului fiscal îi revine numai obligația de a estima cuantumul prejudiciului, dar înfăptuirea actului de justiție revine exclusiv instanței de judecată, care apreciază cu privire la existența prejudiciului, întinderea acestuia, modul de producere, persoana vinovată și, nu în ultimul rând, dacă a fost sau nu săvârșită o infracțiune. Prezumția de nevinovăție - care semnifică faptul că persoana este considerată nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare - cere ca, în realizarea competențelor stabilite de lege, organele judiciare să nu pornească de la premisa că cel cercetat sau judecat este vinovat, întrucât existența vinovăției trebuie stabilită numai printr-o hotărâre penală definitivă. Or, din examinarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 241/2005 nu rezultă stabilirea vinovăției în afara unei hotărâri judecătorești definitive. În plus, dispozițiile de lege criticate își găsesc aplicabilitatea față de acei contribuabili care nu și-au îndeplinit obligația fundamentală de a contribui prin taxe și impozite la cheltuielile publice. Totodată, aspectele criticate de autorul excepției se referă la situația în care evidențele contribuabilului nu permit stabilirea sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale. Or, în temeiul art. 135 din Legea fundamentală, statul are obligația de a impune reguli de disciplină economică, iar legiuitorul este îndreptățit să stabilească sancțiuni corespunzătoare pentru nerespectarea acestora. ...