Decizia CCR nr. 306/2017Punctul 28

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.05.2017 · dosar 2.451/196/2015
Punctul 28
28. Referitor la critica privind încălcarea accesului liber la justiție, Curtea reține că, potrivit art. 10^1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, procesul-verbal de constatare a contravenției poate fi atacat în fața judecătoriei pe a cărei rază teritorială contravenientul domiciliază sau își are sediul, iar împotriva acestei hotărâri se poate formula apel, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu ale cărei prevederi se completează Ordonanța Guvernului nr. 15/2002. Critica autorilor privește încălcarea dreptului la un proces echitabil prin faptul că „mijloacele tehnice“ la care face referire art. 9 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 nu pot fi supuse expertizării. În ceea ce privește administrarea probelor, Curtea observă că, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Din sintagma „administrează orice alte probe prevăzute de lege“, precum și din faptul că, potrivit art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dispozițiile acesteia se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, Curtea reține că la solicitarea părților sau prin dispoziția instanței se poate administra inclusiv proba cu expertiza, astfel încât susținerile autorilor excepției nu pot fi primite. ...
Sursa oficială ↗