Sari la conținut

Decizia CCR nr. 323/2017Punctul 26

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.05.2017
Dosarul
2.844/114/2015

26. Or, dispozițiile legale criticate, după ce enumeră situațiile în care poate fi dispusă metoda specială de supraveghere sau cercetare constând în autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire, respectiv atunci când există suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea anumitor infracțiuni de o gravitate deosebită, instituie și alte condiții referitoare la imposibilitatea obținerii în alt mod a probelor ori a identificării făptuitorului, suspectului ori inculpatului ori cu privire la existența pericolului pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare. De aceea, numai în situația în care, în urma evaluării, se constată că măsura este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, atunci justificarea utilizării investigatorului sub acoperire își găsește temei în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și reprezintă astfel expresia firească a caracterului necesar pe care aceasta îl are, în caz contrar, existând riscul unui abuz, care ar depăși aceste limite instituite de art. 8 paragraful 2 din Convenție, potrivit căruia „Nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie