Decizia CCR nr. 319/2017Punctul 35

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.05.2017 · dosar 722/1.748/2014
Punctul 35
35. De aceea, nu poate fi primită susținerea că destinatarii normei penale nu-și pot adapta conduita în funcție de conținutul său, deoarece elementul material al infracțiunii se realizează printr-o acțiune de infectare a unei surse sau rețele de apă, legiuitorul urmărind să protejeze apele ca resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată și care nu sunt un produs comercial oarecare, ci un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat și apărat ca atare. În plus, în aceste situații, suplețea legii este de preferat, întrucât nu se poate stabili aprioric totalitatea posibilelor consecințe care ar putea intra sau nu în categoria noțiunii de apă infectată, urmând ca, în funcție de particularitățile fiecărei spețe, să se stabilească, la nevoie, prin analize de laborator, dacă apa astfel infectată este dăunătoare sau nu sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor. ...
Sursa oficială ↗