Decizia CCR nr. 279/2017Punctul 7
Punctul 7
7. Se arată că, în realitate, critica de neconstituționalitate nu privește textul de lege criticat, ci art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează soluțiile pe care instanța de apel le poate pronunța. Chiar și în aceste condiții există un remediu consacrat de același text, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în cazul în care vreuna dintre părți a solicitat luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare. Mai mult, chiar dacă recursul ar fi admisibil în ipoteza învederată de autorul excepției, acesta tot nu ar asigura o a doua judecată a fondului, întrucât este rezervat exclusiv unor critici de legalitate expres enumerate de legiuitor. ...
Sursa oficială ↗