Decizia CCR nr. 300/2017Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.05.2017 · dosar 1.282/176/2016
Punctul 6
6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține, în motivarea opiniei sale, că doar acele probe care au fost administrate în cursul urmăririi penale și nu au fost contestate de către părți urmează să nu mai fie readministrate în cursul cercetării judecătorești. Dar, contrar opiniei autorului excepției, și aceste probe sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților. Arată, de asemenea, că art. 374 din Codul de procedură penală permite judecătorului să administreze, din oficiu, atât probele la care se referă alin. (7) , precum și orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului. Revine judecătorului învestit cu soluționarea cauzei să aprecieze, de la caz la caz, care dintre probe trebuie să fie administrate. Invocă deciziile Curții Constituționale nr. 245 din 7 aprilie 2015, nr. 342 din 7 mai 2015, nr. 486 din 23 iunie 2015 și nr. 565 din 12 iulie 2016. ...
Sursa oficială ↗