Decizia CCR nr. 258/2017Punctul 13

13. Referitor la prevederile art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, se apreciază că acestea aduc atingere art. 1 alin. (3) și (5) , art. 21 și art. 41 din Legea fundamentală, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituție. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și celei a Curții Constituționale, actele normative trebuie să îndeplinească exigențele de accesibilitate și previzibilitate ale unei legi și, totodată, trebuie să ofere un minim de garanții împotriva arbitrarului. În aceste condiții, textul de lege criticat nu respectă condițiile de „claritate și previzibilitate“ ce ar trebui îndeplinite de o lege și nici nu oferă un minim de garanții împotriva arbitrarului. Lipsa de claritate și previzibilitate rezultă din folosirea sintagmei „situații temeinic justificate“, care este o „expresie obscură și echivocă“, vădit imprecisă, atât pentru subiectul activ care trebuie să respecte legea, cât și pentru subiectul pasiv, polițistul pus la dispoziție. Expresia menționată lasă posibilitatea persoanei care trebuie să emită dispoziția de punere la dispoziție să stabilească în mod arbitrar, pe criterii subiective, conținutul sintagmei „situații temeinic justificate“, care ar putea atrage punerea unui polițist la dispoziția unității. Sintagma în cauză, în lipsa oricărei determinări legale a înțelesului său - fie prin enumerarea situațiilor temeinic justificate, fie prin expunerea unor criterii legale precise de determinare a acestor situații - trimite practic la o multitudine de situații în care șefii ierarhici pot decide, discreționar, punerea polițistului la dispoziția unității, pretinsa stabilitate a locului de muncă al polițistului fiind lăsată de legiuitor la libera apreciere a șefilor ierarhici. Mai mult, textele de lege criticate nu precizează cine este funcționarul care poate pune un polițist la dispoziția „unității“ și nici ce înseamnă acest ultim termen în înțelesul Legii nr. 360/2002. Prin prisma arbitrarului generat de art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, stabilitatea „garantată“ a polițistului în funcție se dovedește doar un drept iluzoriu în condițiile în care, oricând, polițistul poate fi pus la dispoziția unității, în situații apreciate discreționar de către superiorii săi ca fiind „temeinic justificate“. Sunt invocate considerentele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunțată în Cauza Lupșa împotriva României, precum și cele reținute prin Decizia Curții Constituționale nr. 17 din 21 ianuarie 2015. ...