Decizia CCR nr. 251/2017Punctul 21

21. De asemenea, Curtea nu poate reține nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală - permițând judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecății, deși procurorul nu a decis trimiterea în judecată - aduc atingere principiului separării funcțiilor judiciare, consacrat de art. 3 din Codul de procedură penală, totodată, fiind afectat, și principiul imparțialității. Curtea constată că, în paragraful 18 al Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, a statuat că, în cazul plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite și funcția de judecată pe fond, întrucât caracterul sui generis al încheierii pronunțate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcției de urmărire penală. Încheierea de începere a judecății, dată de judecătorul de cameră preliminară, prin excepție de la regula separației funcțiilor judiciare, are, astfel cum a reținut Curtea în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, valențele unui rechizitoriu, deci ale unei acuzații în materie penală. În același sens, prin Decizia XV din 22 mai 2006 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, sub aspectul compatibilității judecătorului de a mai participa, în continuare, la soluționarea fondului cauzei reținute spre judecare după desființarea, prin încheiere, a rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, ca urmare a aprecierii că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a se proceda la judecare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a decis că „În aplicarea dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală: (…) judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia.“ În considerentele deciziei precitate s-a reținut că „Din economia textului de lege sus-menționat rezultă, așadar, că, admițând accesul la justiție al persoanelor nemulțumite de soluțiile de neurmărire penală și controlul judecătoresc asupra acestor soluții date de procuror, legiuitorul a decis ca, atunci când, pe baza reevaluării materialului probator, instanța constată că probele erau suficiente pentru trimitere în judecată și că deci procurorul în mod greșit nu și-a exercitat atribuțiile specifice de punere în mișcare a acțiunii penale și de sesizare a instanței, să transfere judecătorului aceste funcții procesuale specifice urmăririi penale. Așadar, în asemenea cazuri, prin conținutul lor, dispozițiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală operează și o modificare asupra exercitării funcțiilor procesuale de urmărire penală și de judecată, deoarece încheierea de reținere a cauzei spre judecare, în urma admiterii plângerii îndreptate împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, devine astfel actul de sesizare al instanței și de punere în mișcare a acțiunii penale. Or, față de acest caracter inedit al încheierii prevăzut de textul de lege menționat, prin pronunțarea acesteia, judecătorul preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcțiilor de urmărire penală, devenind astfel incompatibil să judece, în continuare, aceeași cauză.“ Considerentele precitate își păstrează valabilitatea și în actualul cadru normativ procesual penal, în ceea ce privește dispozițiile art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală. ...