Sari la conținut

Decizia CCR nr. 223/2017Punctul 5

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.04.2017
Dosarul
5.240/108/2016

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale deoarece nu impun, sub sancțiunea nulității, obligativitatea înregistrării cu mijloace tehnice audio sau audiovideo a audierilor realizate în cursul urmăririi penale. Apreciază că lipsa înregistrărilor de la momentul audierii suspecților și martorilor generează dubii serioase cu privire la respectarea principiului loialității administrării acestor probe, prevăzut în mod expres de art. 101 din Codul de procedură penală. În vederea respectării demnității persoanei, precum și a dreptului la un proces echitabil în ansamblul său, precum și pentru a garanta respectarea principiului loialității administrării probelor, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 110 alin. (5) din Codul de procedură penală, obligativitatea înregistrării audierii suspectului sau inculpatului cu mijloace tehnice audio sau audiovideo. Cu toate acestea, apreciază că, în lipsa unei sancțiuni ferme, în practică, organele de urmărire penală omit a respecta această obligație pe considerentul că nu dispun de mijloace tehnice pentru a proceda la înregistrarea declarațiilor. Acest motiv nu poate fi primit în lipsa unor motive credibile sau a unor situații excepționale prin raportare și la faptul că legea nu impune înregistrarea declarațiilor cu un anumit tip de aparatură specială, ci poate fi realizată cu orice fel de aparatură, tocmai pentru a permite aplicarea imediată a acestor dispoziții legale. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie