Decizia CCR nr. 204/2017Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.03.2017 · dosar 2.369/100/2015
Punctul 19
19. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și a constatat constituționalitatea acestora prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, invocând jurisprudența sa referitoare la normele din legile anuale de salarizare, prin care a fost suspendată plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, paragraful 21, Curtea a reținut, în esență, că aceste drepturi bănești „reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional“. Prin paragraful 23 al aceleiași decizii, Curtea a precizat că ajutoarele ori indemnizațiile la care se referă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗