Decizia CCR nr. 209/2017Punctul 19

19. În acest sens, prin Decizia nr. 222 din 2 aprilie 2015, paragraful 16, Curtea a reținut că legiuitorul, potrivit atribuțiilor sale constituționale, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție, și în marja de apreciere conferită de către acestea, are dreptul de a restricționa vizitele intime pentru persoanele aflate în locuri de detenție. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 9 iulie 2013, pronunțată în Cauza Varnas împotriva Lituaniei, paragrafele 108, 109 și 118, a constatat că, deși privarea de libertate a unei persoane presupune limitări ale vieții sale private și de familie, este esențial dreptul persoanei în cauză de a menține legătura cu membrii apropiați ai familiei sale și că restricțiile referitoare la numărul vizitelor, la supravegherea acestor vizite și, dacă natura faptei săvârșite o justifică, supunerea persoanei aflate în detenție la un anumit regim de executare sau la anumite feluri ale vizitelor constituie interferențe în dreptul la respectarea vieții private și de familie, prevăzut la art. 8 din Convenție, fără a constitui încălcări ale acestui drept. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat că mai mult de jumătate din statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislația internă dreptul deținuților la vizite conjugale, cu limitări și restricții specifice, dar că prevederile Convenției nu trebuie interpretate în sensul că ele obligă statele semnatare să reglementeze acest fel de vizite. S-a arătat, de asemenea, că acesta este un aspect cu privire la care statele părți au o largă marjă de apreciere, având libertatea de a stabili singure măsurile ce trebuie luate pentru implementarea dispozițiilor Convenției, în raport cu nevoile și resursele comunității sau ale individului. S-a observat că restricțiile referitoare la dreptul la vizită al persoanelor deținute sunt aplicabile, cu titlu general, în funcție de motivele privării de libertate a acestora și din considerente de securitate. ...