Decizia CCR nr. 209/2017Punctul 9

9. Avocatul Poporului susține că prevederile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 254/2013 sunt neconstituționale. Se susține că a condiționa acordarea dreptului la vizită intimă de dovedirea relației de parteneriat prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notar, nu apare ca fiind necesar într-o societate democratică și nici nu este aplicată în mod nediscriminatoriu, nefiind justificat de necesitatea realizării scopului educativ al pedepselor. Prin urmare, condiționarea criticată nu este proporțională cu scopul legitim urmărit, fiind de natură a încălca dreptul la viață intimă, familială și privată, prevăzut la art. 26 din Constituție, precum și prevederile constituționale ale art. 4 alin. (2) , care garantează egalitatea între cetățeni. În acest sens, se arată că, prin Hotărârea din 9 octombrie 2008, pronunțată în Cauza Moiseyev împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivată de restrângerea nejustificată a vizitelor familiei în penitenciare. Într-o altă speță, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a constatat că este deosebit de important pentru deținuți să mențină și să dezvolte legături de familie pentru a suporta mai bine viața în închisoare și a fi pregătiți în vederea reinserției sociale (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 octombrie 1997, pronunțată în Cauza E.L.H și P.B.H împotriva Regatului Unit). Se mai arată că respectarea dreptului la viață intimă, familială și privată impune autorităților statului atât obligații negative, urmărind apărarea individului împotriva oricăror ingerințe arbitrare a puterii publice în exercitarea prerogativelor ce asigură însuși conținutul acestui drept, cât și obligații pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieții de familie, care pot implica și necesitatea adoptării de măsuri de protecție a vieții private, chiar cu privire la relațiile dintre indivizi. Așa fiind, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 22 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, că autoritățile statului trebuie să se doteze cu un arsenal juridic adecvat și suficient care să aibă ca scop îndeplinirea acestor obligații pozitive ce le revin, în temeiul art. 8 din Convenție. În aceste condiții, se conchide că soluția legislativă supusă controlului de constituționalitate, ce limitează într-o manieră nejustificată dreptul la vizită intimă al persoanei condamnate, nu întrunește exigențele constituționale ale art. 26 alin. (1) care obligă autoritățile publice să respecte și să ocrotească viața intimă, familială și privată. ...