Decizia CCR nr. 196/2017Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.03.2017 · dosar 44.212/3/2014
Punctul 9
9. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, autorul susţine că, în materia conflictelor de interese, nu este relevantă, în aplicarea pedepsei, gravitatea faptei care a dat naştere respectivei situaţii, singura măsură ce poate fi luată în legătură cu acest aspect fiind încetarea de drept a mandatului şi interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii timp de trei ani. Or, principiul proporţionalităţii presupune că oricare decizie sau măsură adoptată de organele abilitate urmează să se bazeze pe o justă şi echitabilă evaluare a faptelor, pe echilibrarea adecvată a intereselor implicate, precum şi pe o selectare coerentă a măsurilor ce urmează fi utilizate în vederea atingerii scopului sancţionator. Din interpretarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se poate constata că acestea nu permit organelor abilitate să procedeze la o astfel de analiză, întrucât este prevăzută o singură sancţiune, care intervine ope legis, indiferent de gravitatea faptei ce a dat naştere respectivei situaţii. Prin urmare, se impune ca dispoziţiile care sancţionează regimul conflictului de interese să permită aplicarea principiului proporţionalităţii, stabilind şi alte sancţiuni mai uşoare pentru ca pedeapsa să poată fi individualizată în funcţie de fiecare situaţie în parte. ...
Sursa oficială ↗