Decizia CCR nr. 171/2017Punctul 8
Punctul 8
8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată în raport de prevederile art. 16 din Constituție, și inadmisibilă în raport de Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE. Arată că autorul excepției invocă situația discriminatorie între cetățeni prin raportare la două regimuri juridice diferite ale răspunderii civile, cea delictuală și cea contractuală. Or, raportul dintre răspunderea civilă delictuală și cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea delictuală stabilește dreptul comun al răspunderii civile, astfel că, dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului. Or, în condițiile în care între părțile în litigiu a intervenit un contract, în speță unul de asigurare, răspunderea nu poate fi angajată pe plan delictual, partea prejudiciată putând obține despăgubiri numai în baza și în limitele stabilite prin contract, care reprezintă legea părților. De altfel, art. 16 din Constituție se referă la egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu la identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Pentru aceste considerente, apreciază că nu se poate reține încălcarea art. 14 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cât privește invocarea Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE, invocă jurisprudența constantă a Curții Constituționale în sensul că nu intră în competența sa să analizeze conformitatea unei dispoziții de drept național cu una de drept european. ...
Sursa oficială ↗