Decizia CCR nr. 140/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul legalității incriminării și dreptul la un proces echitabil, întrucât nu îndeplinesc cerințele de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate a legii. Arată că, potrivit art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, „accidentul de circulație“ este definit ca acel eveniment care întrunește, cumulativ, trei condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. Consideră că noțiunea de „rănire“ poate însemna orice, astfel că este suficient ca victima accidentului să aibă o zgârietură pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Menționează că, prin Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a stabilit că sintagma „vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane“ din cuprinsul art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - care constituia, la acel moment, norma de incriminare a faptei de părăsire a locului accidentului - se interpreta în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal din 1969. Consideră că reglementarea actuală este lipsită de claritate și previzibilitate, ceea ce înseamnă că persoana urmărită penal pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului nu poate beneficia de un proces corect și echitabil, câtă vreme norma de incriminare poate fi interpretată cu o marjă largă de apreciere. De asemenea, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, paragrafele 16 și 19. Arată că, în timp ce alin. (2) al art. 338 din Codul penal se referă strict la „accidentul de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane“, alin. (1) al aceluiași articol folosește, lato sensu, sintagma „accident de circulație“. Potrivit dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal, nu constituie infracțiune fapta de părăsire a locului accidentului când în urma acestuia s-au produs doar pagube materiale. Per a contrario, constituie infracțiunea de părăsire a locului accidentului fapta conducătorului vehiculului care, fiind implicat într-un accident de circulație ce a avut ca urmare orice alt rezultat decât producerea de daune materiale, părăsește locul accidentului. Opinează că, într-o interpretare logică și sistematică a dispozițiilor art. 338 din Codul penal, alin. (1) al acestui text de lege trebuie interpretat prin raportare la alin. (2) care prevede în mod expres ca rezultat al accidentului de circulație „uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane“. ...