Decizia ÎCCJ nr. 5/2018 (HP)Punctul II

II. Expunerea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8.618/279/2016 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost sesizată cu apelul declarat de inculpatul B.A.V. împotriva Sentinței penale nr. 196 din 17.03.2017, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț. Prin sentința penală sus-menționată, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 338 alin. (1) din Codul penal, cu reținerea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpatului B.A.V. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni (doi ani și șase luni) și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani. În esență, prin rechizitoriul emis la data de 26.08.2016 în Dosarul nr. 1.851/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț s-a reținut, ca stare de fapt, că în data de 14.04.2016, în timp ce inculpatul B.A.V. conducea autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare PH-42-SPX pe str. Izvoare din municipiul Piatra-Neamț, a acroșat, cu oglinda retrovizoare dreapta, pe numitul M.F., care se deplasa regulamentar cu bicicleta, având aceeași direcție de mers, provocându-i acestuia leziuni care nu au necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale. În considerentele Sentinței penale nr. 196 din data de 17.03.2017, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț, s-au reținut următoarele: În drept, fapta inculpatului B.A.V., care, la data de 14.04.2016, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare PH-42-SPX pe str. Izvoare din municipiul Piatra-Neamț, a acroșat, cu oglinda retrovizoare dreapta, pe numitul M.F., care se deplasa regulamentar cu bicicleta, având aceeași direcție de mers, provocându-i acestuia leziuni care nu au necesitat pentru vindecare zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, faptă prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, pedepsită de legiuitor cu închisoarea cuprinsă între 2 și 7 ani. Urmarea imediată a acestei infracțiuni o constituie o stare de pericol, organele judiciare fiind private de obținerea imediată a unor probe esențiale, și anume a declarației celui care a provocat accidentul ori a fost implicat în alt mod în producerea acestuia, a datelor privind eventuala existență a alcoolului în aerul expirat. Prin comiterea acestei infracțiuni au fost periclitate relațiile sociale ocrotite de norma incriminatoare, relații care privesc valoarea socială constând în siguranța circulației pe drumurile publice, pentru ocrotirea căreia legiuitorul a instituit în sarcina conducătorilor auto implicați în accidente rutiere obligația de a nu părăsi locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Rațiunea impunerii de către legiuitor a unei atare obligații rezidă în aceea că, în momentul producerii unui accident de circulație, organele judiciare sunt chemate să stabilească cu acuratețe împrejurările producerii accidentului, să identifice persoanele suspecte de comiterea acestuia, să adune probe concludente în vederea conturării unei imagini cât mai clare asupra condițiilor reale care să servească în operațiunea de tragere la răspundere penală a celor vinovați. Împotriva Sentinței penale nr. 196 din data de 17.03.2017, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț, a declarat apel, în termen, inculpatul B.A.V. La termenul din data de 26.09.2017, Curtea de Apel Bacău, din oficiu, a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept sesizate: – dacă pentru existența infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal este necesar ca victima accidentului să prezinte leziuni cuantificabile în număr de zile de îngrijiri medicale sau nu; ... – ce se înțelege prin termenul de rană din punct de vedere juridic, potrivit dispozițiilor art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. ... La cererea părților, Curtea de Apel Bacău a acordat termen la data de 24.10.2017, pentru a formula concluzii cu privire la aspectele invocate. La termenul din data de 24.10.2017 s-au prezentat punctele de vedere ale reprezentantului Ministerului Public și ale apelantului inculpat B.A.V., prin apărător ales. Punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public S-a arătat, în esență, că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este inadmisibilă, întrucât noțiunea de „rană“ a fost lămurită de instanța de control constituțional. Astfel, art. 338 alin. (1) din Codul penal a făcut obiectul controlului de constituționalitate în conformitate cu deciziile nr. 154 din 24 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016), nr. 140 din 14 martie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017), nr. 340 din 11 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017). Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a constatat că situația premisă a infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, constă în existența unui accident de circulație. Din motive de tehnică legislativă, pentru a nu încărca inutil textul incriminării, noțiunea de „accident de circulație“ nu este explicitată în norma de incriminare, având în vedere că este definită în art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice. Potrivit dispozițiilor art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare. Curtea Constituțională a stabilit că din coroborarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal cu cele ale alin. (3) lit. a) din art. 338 din Codul penal rezultă că legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta de părăsire a locului accidentului în orice situație în care respectivul eveniment rutier a avut ca urmare decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane. Noțiunea de „rănire“ a fost lămurită de instanța de control constituțional, în înțelesul de „orice atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane, indiferent de gravitate“, continuând în sensul că „integritatea corporală și sănătatea unei persoane implicate într-un accident de circulație pot fi afectate chiar dacă nu apar imediat modificări perceptibile cu ajutorul simțurilor, ci este necesară, în acest sens, examinarea medicală a victimei accidentului“ (deciziile nr. 154 din 24 martie 2016, nr. 140 din 14 martie 2017 și nr. 340 din 11 mai 2017). De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că, având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a stabilit că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută și oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Parchetul a susținut că, potrivit Deciziei nr. 11/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014), admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Cu alte cuvinte, între problema de drept a cărei lămurire se solicită și soluția dată asupra acțiunii penale și/sau civile de către instanța pe rolul căreia se află cauza în ultimul grad de jurisdicție trebuie să existe o relație de dependență, în sensul ca decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în procedura prevăzută de art. 476 și 477 din Codul de procedură penală să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal; cerința pertinenței este expresia utilității pe care rezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are în cadrul soluționării pe fond a litigiului. Or, înțelesul juridic al noțiunii de „rănire“ din cuprinsul art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu semnificație determinantă în existența infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal, a căpătat unul constituțional, potrivit deciziilor menționate. În concluzie, deoarece înțelesul noțiunii de „rănire“ a fost stabilit de instanța de control constituțional, această lămurire fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv ca de această lămurire solicitată Înaltei Curți de Casație și Justiție să depindă soluția pe fond privind apelul declarat de inculpatul B.A.V. în Dosarul nr. 8.618/279/2016. Punctul de vedere al inculpatului B.A.V. Apărătorul ales al inculpatului a apreciat că sesizarea este admisibilă, având în vedere că instanța de apel a constatat întemeiat faptul că există o chestiune de drept asupra căreia nu s-a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, fiind necesară o lămurire exhaustivă de care depinde soluționarea pe fond a cauzei penale. În esență, s-a considerat că se impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre de principiu privind infracțiunea prevăzută de art. 338 din Codul penal - părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, mai exact să se definească cu exactitate urmarea imediată specifică acestei infracțiuni, raportat la prevederile legale ce se regăsesc în Codul penal și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și la Dicționarul explicativ al limbii române. S-a arătat că toate aceste aspecte, coroborate cu elementele cauzei penale în care inculpatul B.A.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 338 din Codul penal, deși partea vătămată nu a avut leziuni în urma impactului cu autoturismul, conduc la concluzia că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă și, drept consecință, în temeiul dispozițiilor art. 476 din Codul de procedură penală, s-a solicitat suspendarea Cauzei nr. 8.618/279/2016 a Curții de Apel Bacău până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. Punctul de vedere al completului de judecată S-a reținut că problema de drept a fost pusă în discuție de mai multe ori cu ocazia întâlnirilor președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale curților de apel, dedicate discutării aspectelor de practică neunitară în materia dreptului penal și dreptului procesual penal. Astfel, în minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel de la Iași, 18-19 mai 2017, s-a consemnat: „20. Titlul problemei de drept: dacă pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal (părăsirea locului accidentului), rănirea uneia sau mai multor persoane implică sau nu în mod necesar existența unui anumit număr de zile de îngrijiri medicale (Tribunalul Satu Mare).“ În minuta acestei întâlniri s-a consemnat: opinia judecătorilor este că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal (părăsirea locului accidentului), rănirea uneia sau mai multor persoane implică în mod necesar existența unui anumit număr de zile de îngrijiri medicale. Textele legale incidente în dezlegarea chestiunii de drept puse în discuție sunt art. 338 alin. (1) din Codul penal și art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, văzute prin prisma dispozițiilor art. 1 din Codul penal și art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului. În continuare, după largi considerații asupra previzibilității normei de incriminare din perspectiva principiului nullum crimen sine lege, astfel cum este consacrat prin art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța de trimitere se referă la efectele deciziilor Curții Constituționale. În acest sens a reținut că decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, precum și decizia dată în interpretarea aplicării unei legi sau ordonanțe produc efecte erga omnes, în timp ce deciziile prin care se respinge o excepție de neconstituționalitate produce efecte doar inter partes. În speță, prin deciziile invocate de reprezentantul Ministerului Public (Decizia nr. 154/2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016; Decizia nr. 140/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017; decizia nr. 340/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017), s-a dispus respingerea excepțiilor de neconstituționalitate. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin „rănire“ se înțelege „acțiunea de a (se) răni și rezultatul ei“, făcându-se trimitere la noțiunea de rană. DEX-ul definește „rana“ ca fiind „o ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă“. Leziunea este „rană (căpătată prin lovire, rănire etc. sau ca urmare a unei boli)“. Plaga este definită ca fiind o „leziune a țesuturilor corpului, provocată accidental (arsură, tăietură etc.) sau chirurgical; rană“. Contuzia este un „traumatism provocat prin lovire cu un obiect dur, care constă în strivirea țesuturilor profunde, fără ruperea tegumentului“. Excoriația este o „julitură, eroziune, excoriere“. Echimoza este o „pată de culoare roșie-vineție, evoluând până la galben, apărută pe piele prin ieșirea sângelui la suprafață în urma unui traumatism; vânătaie, vinețeală“. Hematomul este o „tumoare care conține o aglomerare de sânge închistat, provocată de ruperea spontană sau traumatică a vaselor sangvine“. În speță, prin certificatul medico-legal s-a consemnat că, la examenul obiectiv, numitul M.F. (persoana accidentată - nota instanței) a prezentat pe „policele stâng, fața dorsală, falangă proximală, două excoriații de 1/0,5 cm și 0,6/0,3 cm, fără cruste hematice; pe fața dorsală a degetului IV, mâna dreaptă, la nivelul pliului de extensie proximal, excoriație de 0,5/0,2 cm, acoperită cu cruste seroase. Acuze - fără acuze“. Se concluzionează prin același certificat medico-legal că „numitul M.F. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, posibil în condițiile unui accident rutier și pot data din data de 14.04.2016. Nu necesită zile de îngrijiri medicale“. Curtea de Apel Bacău a observat o inadvertență între mențiunile făcute de medicul specialist, în sensul că acesta a constatat existența a trei excoriații, pentru ca, la final, să afirme că numitul M.F. prezintă leziuni traumatice. Or, având în vedere definițiile termenilor conform Dicționarului limbii române, așa cum au fost redate anterior, Curtea de Apel Bacău a constatat că nu se poate pune semnul egal între excoriație și leziune traumatică, astfel încât definirea noțiunii de rană, din punct de vedere juridic, apare ca o necesitate în soluționarea apelului în cauză, în contextul în care în certificatul medico-legal se fac referiri la diverși termeni medicali, cu înțeles diferit. Instanța de trimitere a reținut că, în materie penală, organele judiciare trebuie să țină seama de principiul potrivit căruia sancționarea unei fapte ca infracțiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul „ultima ratio“ care, în materie penală, are semnificația comună de procedeu sau metodă ultimă sau finală, folosită pentru a atinge scopul urmărit, și este interpretat ca având semnificația că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit, alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat. Instanța de apel a mai reținut că scopul urmărit de legiuitor prin legislația penală, în sens larg, este acela de a apăra ordinea de drept, iar, în sens restrâns, este acela de a apăra valori sociale, identificate de legiuitor în partea specială a Codului penal, acest scop fiind, în principiu, legitim. Din perspectiva principiului „ultima ratio“ în materie penală nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere în concret trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală. Or, în speță, Curtea de Apel Bacău a reținut că, potrivit alin. (2) al art. 338 din Codul penal, „Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului“. Prin vătămarea integrității corporale, în mod evident, se înțelege consecința prevăzută de art. 194 din Codul penal. Or, este de neconceput ca legiuitorul să fi înțeles să sancționeze cu aceeași pedeapsă atât infracțiunea de „părăsire a locului accidentului“ [art. 338 alin. (1) din Codul penal], din care a rezultat rănirea unei persoane, definită ca fiind „orice atingere adusă integrității corporale ori sănătății unei persoane, indiferent de gravitate“ (conform considerentelor Deciziei nr. 154/2016 a Curții Constituționale și însușite de reprezentantul Ministerului Public), cât și infracțiunea de „modificarea/ștergerea urmelor accidentului“ [art. 338 alin. (2) din Codul penal], din care a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane“, care este definită ca fiind fapta prevăzută în art. 193 din Codul penal, care a cauzat vreuna dintre următoarele consecințe: a) o infirmitate; b) leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; c) un prejudiciu estetic grav și permanent; d) avortul; e) punerea în primejdie a vieții persoanei. Prin prisma tuturor considerentelor anterior expuse, Curtea de Apel Bacău a apreciat că legea, respectiv art. 338 alin. (1) din Codul penal, nu este nici previzibilă, întrucât destinatarul - conducătorul auto - nu știe ce conduită să adopte în momentul în care victima afirmă că nu a suferit leziuni, iar aceste leziuni chiar nu sunt vizibile, termenul de rană din cuprinsul art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind definit în cuprinsul ordonanței, context în care se are în vedere înțelesul obișnuit, cel din Dicționarul limbii române, potrivit căruia rana este „o ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă“, deci se poate concluziona că presupune o anumită intensitate. Din perspectiva definirii noțiunii de rană prin deciziile de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate, anterior enumerate, Curtea de Apel Bacău a apreciat că norma de incriminare, respectiv art. 338 alin. (1) din Codul penal cu trimitere la art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este nici accesibilă, întrucât cetățeanul nu poate dispune de informații suficiente în legătură cu normele juridice aplicabile în acest caz, neavând obligația de a cunoaște deciziile Curții Constituționale, cu atât mai mult cele de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate. În raport cu cele de mai sus, instanța de apel a apreciat că voința legiuitorului nu a fost aceea de a sancționa cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani (de altfel, o pedeapsă foarte aspră în economia noului Cod penal) fapta de părăsire a locului accidentului în orice situație din care ar rezulta „orice atingere adusă integrității corporale ori sănătății unei persoane, indiferent de gravitate“, ci a avut în vedere o gravitate anume, aspect ce rezultă atât din folosirea termenului de „rănire“, cât și din modul în care este definită fapta de modificare/ștergere a urmelor accidentului prevăzută de art. 338 alin. (2) din Codul penal; în consecință, s-a susținut că este necesar ca victima accidentului să prezinte leziuni consemnate într-un act medical, fiind necesară cuantificarea leziunilor (rănirea) într-un număr de zile de îngrijiri medicale printr-un certificat medico-legal. ...