Decizia CCR nr. 139/2017Punctul 17

17. Totodată, instanţele judecătoreşti, autoare ale excepţiei de neconstituţionalitate, arată că, prin stabilirea acestui termen maxim de soluţionare, se încalcă şi dreptul la un proces echitabil al reclamantului, deoarece acesta nu dispune de timpul necesar pentru a-şi dovedi pretenţiile, modul de administrare a probelor reprezentând în esenţă o garanţie legată de procedură (art. 6 din Convenţie). Textul de lege criticat stabileşte soluţionarea cauzei în maximum 72 de ore, ceea ce poate conduce la consecinţe injuste în situaţia în care reclamantul, deşi are probe în susţinerea cererii de emitere a ordinului de protecţie (de exemplu, martori sau înscrisuri certificate medico-legale în dovedirea violenţelor pretins a fi fost exercitate etc.), nu le poate administra în termenul acordat (de exemplu, pentru că nu s-au eliberat certificatele medico-legale sau martorii nu au putut fi aduşi la termen, întrucât reclamantul a fost încunoştinţat de termen, spre exemplu, vineri seara, iar termenul era stabilit pentru ziua de luni etc.). Deşi a fost reformată în scopul asigurării celerităţii şi ca un mijloc de protecţie a victimelor, dispoziţia legală criticată tinde să se transforme în contrariul ei, în sensul că i se limitează reclamantului dreptul de acces la o instanţă, în sensul art. 6 din Convenţie, prin faptul că acesta se găseşte de cele mai multe ori în imposibilitatea administrării probelor de pe o zi pe alta, iar instanţa de judecată nu se poate pronunţa decât în baza probatoriului administrat şi existent la dosarul cauzei. ...