Decizia CCR nr. 139/2017Punctul 29

29. Curtea reţine că reglementările cuprinse în capitolul IV din Legea nr. 217/2003, republicată, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 25/2012, vizează măsurile care se pot lua pe calea ordinului de protecţie (art. 23), durata maximă a acestor măsuri (art. 24), procedura de judecată a cererii de emitere a unui ordin de protecţie (art. 25-30), procedura de punere în executare a ordinului de protecţie (art. 31 şi art. 32), procedura revocării ordinului de protecţie sau înlocuirea măsurii dispuse (art. 34), cazurile în care instanţa va sesiza de îndată autoritatea publică locală cu atribuţii privind protecţia copilului (art. 35). Astfel, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, „Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii: a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima; d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; e) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; g) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; h) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora“. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, „Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.“ Procedura de soluţionare a cererii de emitere a ordinului de protecţie era prevăzută la art. 27, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 25/2012, şi care, la alin. (1) prevedea că „cererile se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie“. Ulterior, prin Legea nr. 351/2015 privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, alin. (1) al art. 27 a dobândit conţinutul normativ actual, şi anume: „Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.“ ...