Sari la conținut

Decizia CCR nr. 139/2017Punctul 36

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.03.2017
Dosarul
1.715/300/2016

36. Cu privire la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută, deoarece, prin Decizia nr. 303 din 28 aprilie 2015, la paragrafele 21 şi 22, a statuat că prevederile de lege criticate sunt instituite pentru apărarea unor valori fundamentale, precum viaţa şi integritatea fizică şi psihică a persoanei, demnitatea omului, în timp ce drepturile fundamentale invocate pot fi supuse anumitor limitări ori restricţii sau ingerinţe din partea autorităţilor publice, dacă au un scop legitim şi dacă respectă un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul propus. În acelaşi timp, potrivit dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, „Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi“. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele membre nu au doar obligaţia negativă de a nu împiedica exerciţiul deplin al drepturilor fundamentale, ci şi o obligaţie pozitivă de a lua măsurile necesare pentru garantarea unei protecţii efective a acestora (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 14 octombrie 2010, pronunţată în Cauza A. împotriva Croaţiei, paragrafele 76 şi 77). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie