Decizia CCR nr. 112/2017Punctul 20

20. Curtea reține că, prin Decizia nr. 627 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 9 ianuarie 2015, paragraful 23, a statuat că, prin înscris fals, în sensul art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă, trebuie să se înțeleagă nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu constatarea săvârșirii unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când, prin operațiunea de alterare a realității, nu s-a comis o infracțiune, iar instanța de revizuire urmează să stabilească ea dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu un conținut real. Astfel, ivirea unor situații în care urmărirea sau condamnarea nu sunt, din punct de vedere legal, posibile nu justifică inadmisibilitatea cererii de revizuire, deoarece, altfel, ar însemna ca erorile judiciare, a căror înlăturare, se urmărește să rămână în ființă, ceea ce este de neconceput. Instanța de revizuire are obligația de a stabili ea însăși dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărârea are sau nu conținut real, precum și motivele pentru care nu s-a aflat până la introducerea cererii de revizuire, care este realitatea. ...