Decizia CCR nr. 127/2017Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.03.2017 · dosar 2.419/62/2015
Punctul 21
21. În jurisprudenţa precitată, Curtea a reţinut că, prin dispoziţiile Legii nr. 143/2000, s-a reglementat circulaţia drogurilor de risc sub control naţional, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. În cadrul capitolului II al legii, „Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional“, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 stabileşte operaţiunile ce pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani [în prezent, de la 2 la 7 ani] şi interzicerea unor drepturi, atunci când aceasta are ca obiect droguri de risc, şi cu închisoare de la 10 la 20 de ani [în prezent, de la 5 la 12 ani] şi interzicerea unor drepturi atunci când are ca obiect droguri de mare risc. Din raţiuni de politică penală, legiuitorul a înţeles să incrimineze în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, alături de operaţiunile enunţate expres, orice „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept“. Curtea a reţinut că stabilirea în acest mod a cuprinsului normei de incriminare reprezintă un aspect de tehnică legislativă, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. ...
Sursa oficială ↗