Sari la conținut

Decizia CCR nr. 104/2017Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.03.2017
Dosarul
83/84/2016

9. În ce priveşte procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, aceasta este reglementată de art. 478 şi următoarele din Codul de procedură penală, fiind o instituţie specifică sistemului procesual adversial, un element de „justiţie negociată“. În sensul dispoziţiilor art. 483 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, dacă actul de inculpare are ca obiect mai multe infracţiuni, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia şi cu privire numai la unele dintre acestea; de asemenea, în acelaşi caz, dacă pentru celelalte infracţiuni se dispune trimiterea în judecată a inculpatului, sesizarea instanţei se face separat: pentru primele, actul de sesizare îl va constitui acordul de recunoaştere a vinovăţiei, iar pentru celelalte, rechizitoriul. Aşadar, cele două instituţii pot fi incidente în legătură cu acelaşi act de inculpare; astfel, dacă un inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu privire la care era posibilă încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, el poate beneficia de efectele procedurii accelerate de judecată, dacă recunoaşte în faţa instanţei toate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi se declară de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie