Decizia CCR nr. 75/2017Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, autorul excepției de neconstituționalitate susține o pretinsă discriminare între contravenientul ce formulează plângere în temeiul art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și contravenientul ce formulează plângere potrivit Legii nr. 295/2004, astfel că sesizează o pretinsă diferență între cele două texte legale și nu încălcarea prevederilor constituționale. Or, acest aspect excedează controlului de constituționalitate exercitat de către Curtea Constituțională. De altfel, și celelalte critici formulate nu aduc elemente de noutate, bazându-se doar pe compararea celor două texte legale. Pentru aceste considerente, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗