Decizia CCR nr. 91/2017Punctul 30
Punctul 30
30. Potrivit dispoziţiilor art. 53 din Codul penal, pedepsele principale sunt detenţiunea pe viaţă, închisoarea şi amenda. Pentru a da eficienţă criteriilor generale de individualizare a pedepselor consacrate de art. 74 din Codul penal, legiuitorul a prevăzut pentru unele infracţiuni din partea specială fie detenţiunea pe viaţă alternativ cu închisoarea, fie închisoarea alternativ cu amenda, iar pentru altele a prevăzut numai pedeapsa închisorii în diferite limite. Prin urmare, câtă vreme pericolul social abstract al faptei care a constituit temei al condamnării nu a fost modificat de legea nouă, atunci nu mai este posibilă pe calea unei contestaţii la executare o modificare a pedepsei anterior aplicate, deoarece s-ar tinde la o nouă reindividualizare. Or, contestaţia la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale prin care nu se poate reclama nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. ...
Sursa oficială ↗