Decizia CCR nr. 68/2017Paragraful 31
Paragraful 31
28. Astfel, potrivit comunicatelor de presă emise de Direcţia Naţională Anticorupţie, rezultă că pe rolul acestui parchet se află în lucru un dosar de urmărire penală în faza "in rem", ca urmare a formulării unui denunţ penal cu privire la adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017. În ceea ce priveşte infracţiunea reglementată de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările ulterioare, constând în "prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului", autorul sesizării consideră că aceste prevederi au în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că "Primul-ministrul prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la interpelările şi întrebările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori". În raport cu infracţiunea menţionată, competenţa de soluţionare nu aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie, astfel încât denunţul trebuia înaintat de îndată altei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare. Pe de altă parte, nu rezultă care au fost acele informaţii sau rapoarte care au fost prezentate de prim-ministrul României şi care reprezintă date false, care au fost faptele de natură să aducă atingere intereselor statului şi în ce condiţii acestea au fost prezentate Parlamentului sau Preşedintelui, în condiţiile în care prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1999 nu se referă la elaborarea de acte normative, astfel că denunţul nu poate avea legătură cu procedura de elaborare şi adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017.
Sursa oficială ↗